ATITUDINE IN ARGES

ANIA HERMAN. AMINTIRILE UNUI COPIL POSTDECEMBRIST

Luni, 20 Ianuarie 2025 13:25

Ania Herman este bine-cunoscută în spațiul cultural argeșean. Mai întâi, prin părinți, carismaticii Luminița Borta și Gabriel Cazan, actrița și scriitorul, apoi prin propria evoluție ca ființă creativă, cu vocația libertății.

În urmă cu două duminici, în ziua de 12 ianuarie, Ania a împlinit 35 de ani. Și-a sărbătorit vârsta nouă la Teatrul Independent Pitești, pe scena pe care a jucat în nenumărate rânduri, în reprezentațiile gândite minuțios de mama ei. A fost înconjurată de familie, de doamna educatoare, de doamna învățătoare, de domnul diriginte, de colegii de școală și de adolescență, de publicul care o admiră fără să-i fi atins încă povestea. Pe ecranul mare, din spate, a rulat minute bune filmul acestei povești.

 

În primăvară, se va putea circula între Craiova și București, DOAR pe drum de mare viteză

Marţi, 04 Februarie 2025 10:02

# Au reînceput lucrările între Colonești – Oarja - Pitești

Săptămâna trecută, antreprenorul Dorinel Umbrărescu a reluat lucrările pe Tronsonul 4 (Colonești-Oarja) al Drumului Expres Craiova-Pitești. După cum a anunțat șeful CNAIR, Constantin Pistol, în această primăvară se va putea circula de la Craiova la București, pe drum de mare viteză.

Pe șantier sunt mobilizați 380 de muncitori și 174 utilaje. Stadiul lucrărilor este de 84%, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este luna mai.

Lasconi: „Simion are toate datele să devină dictator”

Luni, 31 Martie 2025 09:15

 

Se ascut săbiile în campania pentru Cotroceni! Șefa USR, Elena Lasconi, candidat la prezidențialele din luna mai, îl acuză pe contracandidatul său, George Simion, că promovează un patriotism fals și că, de fapt, își dorește să izoleze România. După cum arată sondajele, Simion (AUR) e favorit în cursa electorală.

”Izolaţionism este exact ce face el (George Simion - n.r.), şi anume faptul că doreşte să izoleze România de Europa, de restul lumii. Pe de altă parte, îi văd pe ăştia care se bat cu pumnul în piept că sunt împotriva globaliştilor, să nu uităm că AUR face parte dintr-un partid la nivel european, format din mai mulţi globalişti, din mai multe partide, adică are o structură globală. Câteodată la convine şi câteodată nu le convine. Simion are toate datele să devină dictator.”, a declarat Lasconi, aseară la B1TV.

 

O nouă stradă de pământ din Pitești a fost modernizată

Joi, 22 Mai 2025 12:41

Astăzi, primarul Cristian Gentea a recepționat lucrările la fosta stradă de pământ Velișoara-Grigorești. Proiectul a fost finanțat cu fonduri de la bugetul local.

”Am recepționat astăzi lucrările de modernizare a unei foste străzi de pământ din Pitești – strada Velișoara-Grigorești, proiect finanțat din bugetul local. Am asfaltat strada pe o lungime de 134 de metri, am instalat un parapet de protecție solid, semnalizare verticală și marcaje rutiere orizontale.

Urmează modernizarea (rețea de apă, canalizare, asfalt) a altor opt căi de acces similare. În doi ani, vom rezolva și această problemă veche a orașului nostru – nu vom mai avea străzi de pământ!”, a anunțat primarul Piteștiului.

Tinerii din Mioveni spun NU drogurilor, alcoolului și tutunului!

Miercuri, 22 Octombrie 2025 10:01

La Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, s-a desfășurat o activitate educativ-preventivă dedicată elevilor claselor a XII-a, având ca temă „Efectele consumului de droguri, tutun și alcool asupra sănătății fizice, psihice și sociale”.

Activitatea a fost susținută de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Argeș – Compartimentul Promovarea Sănătății, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Argeș – Compartimentul Siguranță Școlară.

Scopul întâlnirii a fost creșterea nivelului de informare și conștientizare a tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise și de produse care creează dependență.

 

Pagina 379 din 2953

«ÎnceputAnterior371372373374375376377378379380UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea