ATITUDINE IN ARGES
Decizie uluitoare dată de Înalta Curte în dosarul Cheresteaua. Ion Andrei - achitat și pus în libertate, deși ispășea o pedeapsă de 10 ani de închisoare
Marţi, 28 Noiembrie 2023 16:50
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis marți, 28 noiembrie, o parte dintre recursurile în casaţie declarate de inculpații din dosarul „Cheresteaua 1”. Dintre cei cinci inculpați condamnați de Curtea de Apel Pitești, pe 3 ianuarie 2023, la pedepse de închisoare cu executare, trei dintre ei au fost achitați și puși în libertate. Decizia este definitivă.
Prin intermediul recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Inculpații au apelat la această cale extraordinară de atac în anulare, iar ÎCCJ a admis recursul în casație la o parte dintre ei.
Medicul-scriitor VIOREL PĂTRAȘCU își lansează o nouă carte la BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ
Marţi, 05 Noiembrie 2024 12:23
Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 12:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, medicul, jurnalistul și scriitorul Viorel PĂTRAȘCU își va lansa cel de-al zecelea volum de călătorii intitulat ”VIETNAMUL VĂZUT DIN RIȘCĂ”, proaspăt ieșit de sub tipar la Editura ”Paralela 45”, cu itinerarii de vacanță din Asia de Sud-Est, povestite cu har, în stilul caracteristic, de medicul călător și ilustrate cu fotografii impresionante.
«Ce m-a determinat să aleg ca destinaţie de vacanţă Vietnamul? În niciun caz faptul că am vreo nostalgie pentru comunism. Îmi erau suficiente copilăria, adolescența, studenția şi prima parte a carierei medicale petrecute în atmosfera apăsătoare a comunismului mioritic. În nouă zile trăite în această țară tropicală din Asia de Sud-Est, totul a fost o revelație.
S-a deschis circulația pe 109 din cei 121 de Km ai Drumului Expres Craiova-Pitești
Joi, 05 Decembrie 2024 11:12
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a deschis circulația între Colonești și Albota, precum și între Craiova și Robănești, pe Drumul Expres Craiova-Pitești. Practic, se poate circula pe 109 Km din totalul de 121 de Km. După cum a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la începutul lui 2025 se va finaliza întreg drumul de mare viteză.
”Deschidem astăzi circulația pe încă 20 de km de drum de mare viteză, între Colonești și Albota, pe Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12)! Mâine se vor deschide și cei 17 km ai tronsonului 1 (Craiova - Robănești).
Prefect nou în Argeș, jurnalista Ioana Făcăleață!
Luni, 03 Martie 2025 13:21
S-a schimbat garnitura la Prefectură, prin numirea Ioanei Făcăleață în funcția de prefect al județului Argeș. Ea va fi secondată de Marius Pîrvu și de fostul prefect, Dragoș Predescu.
După rezultatul bun obținut la alegerile locale, PSD a solicitat - și obținut – fotoliul de prefect în Argeș. De aceea am notat că se schimbă garnitura, cunoscute fiind fricțiunile și tensiunile dintre partidele aflate la guvernare, în trecut. Noul prefect, Ioana Făcăleață a depus, vineri, jurământul.
Pavelele lui Pendiuc din Piața Vasile Milea vor deveni istorie! Municipalitatea vrea zonă verde. La fel și piteștenii
Marţi, 25 Martie 2025 10:08
Piteștenii au cerut în repetate rânduri mai mult spațiu verde în zona centrală a municipiului, dar acest lucru s-a lăsat așteptat. În anul 2000, fostul primar Tudor Pendiuc a amenajat Piața Vasile Milea care a făcut senzație la vremea respectivă. În timp, s-a dovedit că Piteștiul suferă de lipsa spațiilor verzi, iar zona centrală este îmbrăcată în betoane. Dar iată că schimbarea va veni în cel mai profesionist mod, iar amenajarea făcută de Pendiuc va fi înlocuită cu spațiu verde și alei pietonale.
Primăria Pitești va iniția un concurs de proiecte la care sunt invitați să participe arhitecți din țară și din străinătate, în vederea selectării unui proiect prietenos cu mediul pe care piteștenii și turiștii să-l aprecieze.
Mai multe articole..
Pagina 440 din 2953
«ÎnceputAnterior431432433434435436437438439440UrmătorSfârşit»



















