ATITUDINE IN ARGES
Lucian Ionescu, fost subprefect de Argeș: ”Umblă vorba că aș fi în cărți pentru nu știu ce funcții”
Luni, 17 Februarie 2025 13:36
Fostul subprefect liberal de Argeș, Lucian Ionescu, a auzit că spun alții cum că ar reveni în politică. Dar informația este departe de adevăr, chiar dacă în ultima vreme surprizele s-au ținut lanț. Ionescu n-are niciun gând să revină la viața de partid, nu i s-au promis funcții și nici nu are interese în această direcție.
Pentru a pune capăt speculațiilor, Lucian Ionescu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care își exprimă și punctul de vedere în legătură cu acest subiect, dar și nemulțumirile față de partid:
Pitești. Continuă procesul de modernizare și eficientizare a iluminatului public
Luni, 03 Martie 2025 13:13
# Vor fi înlocuite 1139 corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED
Cu câteva zile în urmă, a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pitești - etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.
Societatea comercială câștigătoare a procedurii de achiziție este URBIO DOWNSTREAM S.R.L., iar valoarea contractului este de 3.762.380,31 de lei, inclusiv T.V.A. Durata contractului este de 5 luni, din care 2 luni realizarea proiectului tehnic și 3 luni execuția lucrărilor.
Profesorii pot opta pentru diminuarea normei și a salariului aferent
Miercuri, 20 August 2025 11:30
O nouă umilință pentru dascăli! Anul școlar 2025-2026 pune cadrele didactice în mare dificultate, după ce Guvernul a decis că în România, Educația costă prea mult. Profesorii sunt nemulțumiți de creșterea normei didactice, mai ales că mulți vor fi nevoiți să predea în două sau chiar trei școli pentru a mai putea acoperi cele două ore în plus. Dar ministrul Educației, Daniel David, a găsit soluția! Dascălii pot renunța la cele două ore de predare, dar li se va diminua și salariul.
Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial, citat de Edupedu.ro, dascălii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent. Practic, profesorii pot alege să predea la fel ca anul trecut, dar pe mai puțini bani.
Argeșean condamnat pentru că a amenințat un polițist pe rețelele de socializare: „Te mardesc”
Marţi, 17 Octombrie 2023 07:35
Atenție la cum vă comportați pe rețelele de socializare. Orice cuvânt spus în online poate să se întoarcă împotriva dumneavoastră. Este și cazul unui argeșean, în vârstă de 42 de ani, care și-a arătat mușchii pe Facebook și a început să se filmeze în timp ce aducea injurii unui polițist și organelor de poliție în general.
Înregistrarea video a fost făcută la începutul anului 2022, chiar în fața sediului de poliție Mioveni, în loc public. Pentru faptele sale, bărbatul a fost condamnat, pe 11 octombrie, de Judecătoria Pitești la șapte luni de închisoare cu suspendare.
Piteșteanca Ilinca Din a obținut Premiul I la Festivalul Național-Concurs “Dan Moisescu”!
Marţi, 08 Octombrie 2024 11:15
Frumoasa piteșteancă, Ilinca Din, care ne-a încântat cu cântecul popular, a reușit să obțină un nou premiu în palmaresul său. Săptămâna trecută, tânăra a luat Premiul I la Festivalul Național-Concurs “Dan Moisescu” de la Constanța, fiind pentru prima dată când concurează în calitate de artist instrumentist. Naiul său fermecat i-a convins pe jurați că merită premiul cel mare, iar publicul a fost fericit să o asculte pe Ilinca.
”Pentru prima dată am ales să concurez în calitate de solist instrumentist in cadrul unui festival național și sunt profund recunoscatoare pentru bucuria pe care o traiesc, obținând Premiul I în cadrul Festivalului Național-Concurs “Dan Moisescu”! Multumesc tuturor celor care ma sustin și, in mod special, domnului profesor Vasile Răducu pentru toată increderea pe care mi-a insuflat-o de-a lungul timpului!”, a scris Ilinca Din pe pagina sa de socializare.
Mai multe articole..
- Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! Microscopul Dentar
- Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului se amână!
- Primarul Gentea: ”Apă Canal continuă investițiile mari în infrastructură de apă și canalizare din Pitești și zonele limitrofe!”
- Premierul Ilie Bolojan nu mai vrea învățământ simultan în România
Pagina 475 din 2953
«ÎnceputAnterior471472473474475476477478479480UrmătorSfârşit»



















