ATITUDINE IN ARGES
Istorii neconvenționale. VOIEVODUL PESCAR
Marţi, 15 Aprilie 2025 10:30
A fost, în tinerețe, negustor de pește. I se spunea Petre Măjerul, pentru că în acele timpuri peștele se transporta cu niște care mari, trase de patru sau șase boi, special adaptate în acest scop.
Ele se numeau maje. Așezarea sa pe tronul Moldovei este învăluită în legendă. Chemarea la Suceava pentru o așa de importantă misiune l-a surprins, în mod sigur, pe cel ce făcea naveta între zona lacului Brateș, cu nenumăratele-i iezere, iezărașe și gârle pline cu pește și piețele Moldovei, undea această marfă avea mare căutare. Cert este că era fiul din flori al lui Ștefan cel Mare. Unul dintre cei peste trei sute cu care, spune tot legenda, a populat Moldova pe timpul lungii sale domnii (fetele, se pare, nu au fost numărate). Ba mai mult, trebuie să fi avut și oareșce calități de manager, cum spunem noi azi, ce l-au scos în evidență în fața ilustrului său tată. La chemarea sa pe tron în mod sigur avea ceva notorietate, chiar și în rândul marilor boieri, care îl percepeau într-un fel ca fiind de-al lor.
Maia - dezvoltator imobiliar
Luni, 09 Martie 2026 10:20
Primăvara e perioada în care fiecare își reorganizează planurile. Unii schimbă agenda. Alții schimbă orașul. Cei mai inspirați schimbă locul în care ajung seara.
La MAIA Craiovei 2, începuturile vin și cu beneficii financiare reale. În cadrul campaniei, modul în care îți structurezi plata îți poate aduce reduceri de până la 10%.
25% avans: 2% discount
50% avans: 5% discount
50% avans + diferența în tranșe: până la 10% discount.
Bugetul CJ Argeș 2026: echilibru între investiții și nevoile comunității
Luni, 27 Aprilie 2026 10:27
Conducerea Consiliului Județean Argeș a prezentat proiectul de buget al județului pentru anul 2026, construit pe principiul echilibrului între dezvoltare și funcționare.
Bugetul se situează la un nivel apropiat de cel din 2025, marcând o creștere de aproximativ 2%, în condițiile unui context economic care impune prudență și eficiență în alocarea resurselor.
Aproximativ 50% din buget este direcționat către investiții și dezvoltare, menținând astfel o orientare constantă spre modernizarea județului, în timp ce ponderea fondurilor externe nerambursabile crește de la 20% în 2025 la 24% în 2026, reflectând o capacitate consolidată de atragere a finanțărilor.
LIBERTATEA PRESEI, CELEBRATĂ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ PRINTR-O EXPOZIȚIE DE ZIARE INTERNAȚIONALE
Luni, 04 Mai 2026 10:28
În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991.
Ziua Mondială a Libertății Presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care, la articolul 19 arată că: ”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Cătălina Dumitrașcu, inspector general adjunct al ISJ Argeș: ”Am fost nevoiți să sesizăm DGASPC și Poliția pentru copii care nu se prezentau la școală și nu erau integrați în niciun sistem educațional”
Miercuri, 27 Mai 2026 10:09
Neoficial, în România, câteva mii de copii nu mai merg la școală, ci fac homeschooling– sprijiniți de școli umbrelă de peste hotare, care le oferă certificate educaționale, un fel de diplome care, de cele mai multe ori, nu le vor folosi la nimic. Oficial, Ministerul Educației nu a anunțat un număr fix de elevi care s-ar afla în această situație. Și totuși, școala – acasă cu garanții de la școli online din străinătate poate fi o adevărată capcană. Pentru că nu toate școlile umbrelă sunt acreditate și deci, real, nu oferă nici sprijin, nici recunoaștere.
Mai multe articole..
- Piteștiul devine capitala jazzului în luna mai!
- Istorii neconvenționale. Cămașa cârpită a prim-ministrului
- România ar putea pierde finanțarea de 17 miliarde de lei pentru secțiunile 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești?!
- Primarii cheltuie bani publici pe plimbări, pe cazări, pe zile de comună și pe consilieri personali!
Pagina 63 din 3000
«ÎnceputAnterior61626364656667686970UrmătorSfârşit»



















