ATITUDINE IN ARGES
Uzinele Dacia de la Mioveni fac angajări
Luni, 12 Februarie 2024 14:01
Constructorul Automobile-Dacia are în prezent disponibile 138 de locuri de muncă la uzina din Mioveni, cele mai multe joburi disponibile fiind pentru montatori subansambluri (57), maşinişti la maşini mobile pentru transporturi interioare (42), dar şi pentru sudori (39), potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Argeş.
Potrivit zf.ro, Automobile-Dacia a ajuns la un număr mediu de 12.195 de angajaţi în 2022, ultimul an pentru care există date publice, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Dacia a înmatriculat 46.124 de vehicule pe piaţa din România în 2023, în creştere cu 14,8% faţă de cele 40.179 comercializate în anul precedent, valoare aferentă unei cote de piaţă de 28,6% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi.
Consolidare și reabilitare clădire - tronson I - Colegiul Național „Zinca Golescu”: lucrări finalizate!
Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:30
În luna septembrie 2024, au fost încheiate lucrările de consolidare aferente corpului 3 al clădirii Colegiului Național „Zinca Golescu”, în cadrul etapei finale a proiectului finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020. Ultimele pregătiri pentru începerea anului școlar se desfășoară în această perioadă, iar recepția pentru toate cele patru corpuri reabilitate va fi realizată după încheierea lucrărilor la sistemul de avertizare și detecție a incendiilor. Proiectul de consolidare și reabilitare a inclus lucrări de cămășuire cu plasă a pereților și de torcretare, tencuire și finisare a acestora.
Piteștenii au primit în dar 20.000 de bulbi de lalele
Luni, 14 Aprilie 2025 07:04
Ieri, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, viceprimarul Lucrețiu Tudor și city managerul Gelu Tofan au oferit piteștenilor prezenți în Parcul Lunca Argeșului, 20.000 de bulbi de lalele. Evenimentul a devenit tradiție la Pitești, în a treia zi a Simfoniei Lalelelor.
”Păstrăm tradiția începută în 2021 și în acest an de Florii! 20.000 de bulbi de lalele au fost dăruiți piteștenilor, în cadrul Simfoniei Lalelelor.
Laleaua – floarea care ne definește – va înflori în fața caselor noastre, la geam, în curți sau oriunde îi vom găsi un loc. E un simbol pe care îl ducem mai departe, împreună.
Sărbători cu liniște și oameni apropiați!”, a spus edilul Piteștiului.
ISTERIE! Primăriţa Elena Lasconi vrea să facă un credit de 55.000.000 lei, cu dobânzi uriaşe, pentru a executa lucrări la Câmpulung!
Miercuri, 31 August 2022 15:52
# Viceprimarul Nicolae Zaharia: ”...Erau niște sume foarte mari și erau niște proiecte care nu aveau viabilitate”
Câmpulungul e şantier! Se lucrează intens la reabilitare străzi, creare de noi locuri de parcare, canalizare, reţea de gaze, construire Hală Piaţa Centrală. La prima vedere, sunt semne bune că municipiul merge în direcţia corectă, dar sunt semnale tot mai clare că viitorul nu e atatât de promiţător pentru cetăţeni. Câmpulungeanca Corina Scarlat spune, cu subiect şi predicat, că primăriţa Elena Lasconi e pe cale să acceseze un împrumut de 55.000.000 lei, pentru a executa lucrări în oraş.
Multe primării din ţară apelează la împrumuturi pentru a rezolva probleme urgente pentru comunitate. Dar Câmpulung, un oraş fără locuri de muncă, nu prea e în condiţii să se împrumute. Ani de zile, cetăţenii (şi aşa săraci) vor plăti bani grei, pe seama aroganţelor primăriţei lor care nu prea cântăreşte riscurile. Ca să vă faceţi o idee, la un credit de 55.000.000 lei, dobânda este de peste 42.000.000 lei. O sumă uriaşă, desigur.
Poeta Ana Blandiana a venit în Argeş la expoziția aniversară a Memorialului Sighet, “Trei decenii de memorie”
Luni, 02 Octombrie 2023 21:08
Miercurea trecută, poeta Ana Blandiana a participat la expoziția aniversară a Memorialului Sighet, “Trei decenii de memorie”, care s-a desfăşurat în comuna Domneşti. În aceeaşi zi, poeta a vizitat casa eroinei anticomuniste Elisabetei Rizea din Nucşoara.
“Ana Blandiana. Un om care emană gingășie sufletească și forță de caracter, demnitate și curaj. Am primit vizita unui OM care a făcut istorie în această țară, un OM care a ales dintotdeauna calea Demnității, a Onoarei, a Curajului, a Adevărului.
Mai multe articole..
- A fost desemnată firma care va realiza Studiul de Fezabilitate pentru cele două noduri rutiere de descărcare de pe Drumul Expres Craiova – Pitești
- Primarul de la Albota își numără realizările din ultima perioadă
- Geoană: ”Eu sunt principalul candidat astăzi care are șanse să intre în turul doi”
- Angajatorii vor primi subvenții de la stat dacă încadrează în muncă persoane vulnerabile
Pagina 711 din 2916
«ÎnceputAnterior711712713714715716717718719720UrmătorSfârşit»



















