ATITUDINE IN ARGES
SABIE DE ONOARE PENTRU CUZA
Miercuri, 27 Septembrie 2023 11:23
În 1973 la Arhivele Statului Pitești, a fost descoperit un document care a produs multă emoție arhivarilor de acolo. Era o dovadă a marii popularități de care s-a bucurat Domnitorul Unirii în rândul mușcelenilor, după ce își manifestaseră adeziunea față de reformele înfăptuite de acesta în cadrul politicii sale novatoare.
Documentul, un proces-verbal din 26 septembrie 1864, dovedea că 2500 locuitori ai județului semnaseră o petiție prin care își exprimau hotărârea să ofere lui Alexandru Ioan Cuza o sabie de onoare cu inscripția: ,,Pentru proiectele de lege electorală și de lege rurală prezentate de ministrul Mihail Kogălniceanu în lunile martie și aprilie respinse de Camerele desființate. Județul Mușcel și orașul Câmpulung recunoscători”.
Fostul adjunct al Poliţiei Mioveni - în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş!
Joi, 25 August 2022 10:19
Emoţii mari pentru comisarul Marius Aioanei, fost adjunct al Poliţiei Mioveni. Pe 12 septembrie, Tribunalul Argeş se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei, semnat de Aioanei în faţa procurorilor DNA, ca urmare a unor fapte săvârşite de poliţist. Timp de patru ani, fostul adjunct al Poliţiei Mioveni a făcut afaceri, deşi legea interzice poliţiştilor să desfăşoare astfel de activităţi. Aioanei s-a dat de gol pe Facebook, unde promova două firme ale familiei sale, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie
În acest context, DNA a început urărirea penală pe numele comisarului anul trecut, pe 20 mai. Marius Aioanei a fost cercetat pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Din 2025, un nou sistem de taxare a maşinilor
Miercuri, 07 Februarie 2024 07:58
CNAIR are în vedere un nou proiect! Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere intenţionează să implementeze un nou sistem de taxare ce va ține cont de timpul petrecut pe șosea, dar și de numărul de kilometri parcurși, care ar putea intra în vigoare de anul viitor. Astfel, compania a inițiat o licitație publică, în valoare de peste 250 de milioane de lei, ce are ca obiect achiziționarea unui nou sistem de tarifare. Acesta include camere de supraveghere şi senzori prin care toate vehiculele care se deplasează pe drumurile publice vor fi supravegheate începând cu 2025.
”Acest sistem va superviza tariful de utilizare a infrastructurii rutiere atât pe baza timpului (sub forma unei viniete), cât și pe baza distanței parcurse de către autoturisme”, transmite CNAIR în caietuld e sarcini de pe SEAP, potrivit Ziuanews.ro.
Consiliul Județean Argeș - a treia licitație pentru un pod pe DJ 703H, Curtea de Argeș - Valea Danului - Cepari
Marţi, 03 Septembrie 2024 14:05
Consiliul Județean Argeș a inițiat, în luna august, pentru a treia oară, procedura de achiziție publică pentru obiectivul de investiții “Pod pe DJ 703H Curtea de Argeș (DN 7C) - Valea Danului - Cepari”.
Astfel, în data de 20 august a fost înaintată documentația tehnică în vederea inițierii unei noi proceduri de achiziție publică.
Obiectivul de investiții este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală –PNDL II, cu o valoare totală de 28.131,65 mii lei din care: buget de stat 16.830,77 mii lei și buget local 11.300,88 mii lei.
Luați cu lămâie! Lasconi, după victoria lui Trump: ”Sunt pregătită să lucrăm împreună, pentru prosperitate și securitate”
Miercuri, 06 Noiembrie 2024 13:14
Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale în SUA, iar mesajele de felicitare din toată lumea au paralizat presa și internetul. Liderii politici de la noi s-au întrecut de asemenea să transmită cele mai singere felicitări noului președinte american. Dintre toți, Elena Lasconi a avut cel mai răvășitor mesaj. Vorba marelui Petre Țuțea: ”Aș plânge, dar nu pot de râs...”
”După victoria lui Donald Trump, România va rămâne partenerul de încredere al SUA și sunt pregătită să lucrăm împreună, pentru prosperitate și securitate. Acum, aici, România are șansa pe 24 noiembrie să se desprindă, după 35 de ani, de un sistem corupt care ne-a sărăcit pe toți. Este un adevăr indubitabil că sunt singurul candidat la prezidențiale care poate scăpa România de eticheta de țară săracă și coruptă, singurul care va sta în fața partenerilor străini drept și nu drepți!”, a scris Lasconi, pe Facebook.
Mai multe articole..
Pagina 717 din 2916
«ÎnceputAnterior711712713714715716717718719720UrmătorSfârşit»



















