ATITUDINE IN ARGES
20 ani de la înființarea Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș
Luni, 18 Decembrie 2023 12:47
Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș a aniversat 20 ani de la înființare. O parte dintre cele mai importante personalități ale județului au luat parte la o gală memorabilă. Evenimentul desfășurat în data de 14 decembrie a fost unul care a celebrat eforturile constante ale mediului de business de a genera locuri de muncă.
„Felicit Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș pentru participarea activă în proiectele comunitare în cei 20 de ani de existență! De succesul afacerilor și investițiilor din domeniul privat depinde, în mare măsură, atractivitatea unui pol urban.
Apă Canal 2000 SA anunță modificările aplicabile începând cu luna iulie 2024, care intervin în relația cu clienții persoane juridice (societăți comerciale și instituții publice)
Marţi, 09 Iulie 2024 10:07
În contextul implementării legislației cu privire la sistemul RO e-Factura (Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea şi implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, cu modificările şi completările ulterioare), rugăm toți utilizatorii persoane juridice să aibă în vedere următoarele aspecte, aplicabile începând cu data de 01.07.2024, legate de colaborarea cu societatea Apă Canal 2000 SA, în calitate de furnizor de utilități, respectiv:
Adrian Miuțescu și-a făcut cont pe TikTok
Luni, 28 Octombrie 2024 11:33
Deputatul Adrian Miuțescu profită din plin de rețelele sociale. Pentru că este campanie electorală, parlamentarul de Argeș și-a făcut cont pe TikTok și și-a anunțat urmăritorii de pe Facebook despre noua platformă pe care este activ. Până pe 24 noiembrie, Miuțescu joacă tare căci deschide lista la Camera Deputaților a Alianței Dreapta Unită, în Argeș. Deci speră la un nou mandat așa că își imaginează că și TikTok-ul îi va aduce și ceva voturi în plus.
”Dragi prieteni, Pentru a fi mai aproape de voi și a comunica direct și pe alte platforme, mi-am deschis un cont pe TikTok! Vă invit să mă urmăriți și aici pentru a rămâne conectați și a putea împărtăși idei într-un mod interactiv și direct. Haideți să fim împreună și pe TikTok! Vă aștept cu drag!”, a scris Miuțescu, pe Facebook.
Poliția Locală a dat amenzi cetățenilor care au depozitat necorespunzător, deșeurile
Joi, 03 Aprilie 2025 08:02
În repetate rânduri, municipalitatea piteșteană a atras atenția cetățenilor că deșeurile provenite din lucrări în construcții sau obiecte de mobilier trebuie aruncate în locuri special amenajate, nu lângă platformele de gunoi. Cine nu respectă legea, plătește! Exact așa s-a întâmplat în această săptămână când Poliția Locală Pitești a amendat persoane care au lăsat gunoiul pe unde au apucat.
”În cadrul acțiunilor zilnice de verificare a respectării normelor de curățenie din oraș, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești, acordă o atenție deosebită respectării regulilor privind precolectarea selectivă a deșeurilor din carton și depozitarea corespunzătoare a deșeurilor menajere la platformele de gunoi.
Marcel Ciolacu în Argeș: “Este necesar un parteneriat solid între statul român, patronate și sindicate pentru a întări industria auto”
Luni, 28 Octombrie 2024 10:39
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut o vizită oficială în județul Argeș. Însoțit de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, de ministrul Economiei, Stefan Radu Oprea, și de președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, premierul s-a întâlnit la Mioveni cu liderii sindicali de pe platforma Dacia.
Tema centrală a discuțiilor a fost susținerea pe care Guvernul o poate oferi industriei auto pentru a face față provocărilor generate de tranziția verde. Premierul a subliniat importanța colaborării dintre Guvern, autoritățile locale și mediul de afaceri pentru a menține competitivitatea industriei auto din România.
Mai multe articole..
- Rezultatele comisiei de control în unitățile de învățământ din Argeș
- ”Slove Muscelene”. Un tânăr bibliotecar a primit 1.000 de euro pentru un stagiu de pregătire
- Importurile de lapte brut au scăzut cu 27,5%
- Zece cupluri de 50 de ani și trei cupluri de 60 de ani de căsnicie neîntreruptă, premiate de Primăria Bradu
Pagina 758 din 2916
«ÎnceputAnterior751752753754755756757758759760UrmătorSfârşit»



















