ATITUDINE IN ARGES

Fostul contabil al Protoieriei Câmpulung – cercetat pentru delapidare

Luni, 22 Noiembrie 2021 15:02

# Este acuzat că și-ar fi însușit peste 475.000 de lei

Fostul contabil al Protoieriei Câmpulung Muscel este acuzat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș de sâvârșirea infracțiunii de delapidare. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, și-ar fi însușit suma de 475.000 de lei, în perioada 2011-2014, prin neînregistrarea sau înregistrarea în registrul de casă a unor sume mult mai mici. Polițiști argeșeni au finalizat cercetările în cauză și au dispus înaintarea dosarului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată. Oamenii legii au pus sechestru pe toate bunurile bărbatului, valoarea totală a acestora fiind de peste 500.000 de lei.

 

IN MEMORIAM. Argeșul este mai sărac, de doi ani, cu Augustin Lucici!

Luni, 05 Decembrie 2022 12:42

Augustin Lucici s-a născut la Pitești, la 19 februarie 1956, afirmându-se ca artist plastic, pictor, autor de artă monumentală, grafică, muzeograf. A absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Dinu Lipatti” Piteşti, în 1975, după care Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Bucureşti, în 1983, la clasa Costel Badea, Lucia Ioan, Nicolae Adam. S-a bucurat de un stagiu de pregătire în Italia (1995). A lucrat ca muzeograf la Muzeul Judeţean Argeş, din 1984, în 1990 ajungând directorul Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, instituție pe care a reprezentat-o la cel mai înalt nivel artistic și managerial.

 

În atenția tuturor argeșenilor. Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuțiile de asigurări sociale

Marţi, 12 Septembrie 2023 14:16

 

 

Guvernul a prelungit prin OUG nr. 70/2023 pentru modificarea și/sau completarea unor acte normative din domeniul pensiilor publice, data până la care se poate plăti contribuția pentru asigurări sociale pentru pensie, aceasta data fiind 31 decembrie 2024. ÎN VEDEREA OBȚINERII PENSIEI PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, până la data de 31 decembrie 2024, persoanele care nu au avut calitatea de asigurat in sistemul public, au posibilitatea legală de a plăti retroactiv contributia la pensii pentru 6 ani.

 

Locuitorii din Mioveni pot depune gratuit deșeuri voluminoase, textile sau DEEE la punctul înființat în cartierul Racovița

Miercuri, 13 Decembrie 2023 14:24

 

A fost reluată activitatea de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, deșeurilor textile și deșeurilor de echipamente electrice și electronice provenite de la persoanele fizice de pe raza orașului Mioveni.

Cetățenii le vor putea depune la punctul înființat în acest scop în cartierul Racovița, str. Piscul Ilinii, oraș Mioveni, județul Argeș (la cca 500 m de la baza pantei care urcă spre Institutul de Cercetări Nucleare - fosta Rampă de gunoi). Orarul de funcționare a punctului de colectare separată a deșeurilor este: luni: 09.00 – 12.00 și joi: 14.00 - 17.00.

 

Azi, ședință de foc la PNL!

Miercuri, 25 Septembrie 2024 08:19

 

Astăzi, liberalii de la Centru se întâlnesc în ședința Biroului Politic Național al PNL. Aceștia vor discuta despre amendamentul „Iohannis”. De asemenea, temă de tratat este și relația PNL-PSD în contextul în care social-democrații nu vor să susțină legea care i-ar permite șefului de la Cotroceni, Klaus Iohannis, să candideze la Senat., potrivit Știripesurse.ro.

 

Pagina 849 din 2866

«ÎnceputAnterior841842843844845846847848849850UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea