ATITUDINE IN ARGES

CLIPA DE LITERATURĂ. Două romane de ficțiune și refacerea celulei ”Albaștrii”

Miercuri, 21 Septembrie 2022 14:00

Tot mai rare lansările de carte reușite, adică a acelora susținute critic în fața unui public. Recenta prezentare-lansare (13 septembrie) a celor două cărți de proză ale lui Ion Toma Ionescu, de la Biblioteca Județeană Argeș, a stricat însă regula lansărilor leneșe pentru că evenimentul, coordonat de poeta Denisa Popescu, a fost reușit atât în partea sa critică, cât și a efectului obținut.
Despre cele două cărți de proză ale scriitorului din Pitești, Casa roșie și Tobârlanii, apărute în colecția Jurnalul cărților esențiale, a Editurii HOFFMAN (2021), fără sediu, după cum vedem în datele tehnice ale volumelor, au vorbit Denisa Popescu, Magda Grigore, Allora Albulescu Șerp, Liana Popa și, din barca ascultătorilor, Aurel Sibiceanu.

 

O nouă dezbatere cu mediul de afaceri, în Argeș

Luni, 12 Iunie 2023 10:31

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș împreună cu ADR Sud-Muntenia au prezentat, săptămâna trecută, mediului de afaceri oportunitățile de finanțare din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. La dezbatere au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

„Am participat la întâlnirea organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș cu ADR Sud-Muntenia. Întotdeauna Consiliul Județean Argeș a susținut mediul de afaceri pentru că este obligația noastră ca, împreună cu investitorii privați, să dezvoltăm județul Argeș. Este o tradiție ca în toate proiectele derulate să ocupăm locuri fruntașe în țară și primul loc pe regiunea Sud-Muntenia. Exercițiul financiar 2021-2027 vine cu noi proiecte care sperăm să contribuie la dezvoltarea județului"a precizat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

Acțiune de ecologizare în comuna Budeasa

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 07:02

 

Săptămâna trecută a avut loc o nouă acțiune de ecologizare în comuna Budeasa. Angajații Primăriei împreună cu elevii și cadrele didactice din școlile de pe raza comunei au participat la acțiunea de colectare a deșeurilor din natură, în cadrul proiectului „Argeșul Curat”, demarat de ADI SERVSAL.

„Scopul acestei acțiuni a fost acela de a promova un comportament responsabil față de mediu si de a transforma tinerii în adulți educați. De asemenea sperăm ca prin puterea exemplului, mulți dintre noi să reflecte de două ori înainte de a arunca deșeuri la întâmplare. Le mulțumim tuturor participanților care s-au implicat și au răspuns acestei inițiative civice, împreună reușind să dăm o mână de ajutor în atingerea scopului: un mediu mai curat, mai frumos si mai sigur pentru toată lumea!”, a transmis Primăria Budeasa.

 

 

Cine va fi noul premier al României, dacă Geoană va fi președinte?

Joi, 12 Septembrie 2024 10:23

Ieri, Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la prezidențiale și deja a fost întrebat care este opțiunea sa pentru șefia Guvernului. Ei bine, Geoană nu a avansat un nume, ci o serie de condiții. Astfel, primul-ministru pe care l-ar alege Mircea Geoană ar trebui să semneze un contract de guvernare.

„Sunt întrebat cum o să lucrez cu partidele și cu guvernul. Lucrurile sunt foarte simple. Eu am o viziune pentru România. Am un angajament pentru România, pe patru mari axe. Am să îl fac public în curând și nu voi numi niciun prim-ministru și niciun guvern dacă nu vom avea un contract de guvernare.

Să spunem că eu câștig alegerile prezidențiale pe un proiect, un proiect politic care este un proiect de schimbare adevărată.

Și atunci voi avea o negociere cu cei care vor forma viitorul guvern sau viitoarele guverne. Vom avea o discuție foarte clară. Care sunt lucrurile pe care și voi vă angajați în schimbul nominalizării prim- ministrului? Își iau un angajament față de țară.”, a spus Geoană la ProTV.

Primăria Mioveni - eveniment special, caritabil, pentru micuțul ȘTEFAN NAE care are nevoie de ajutorul nostru

Luni, 03 Februarie 2025 14:15

„Dragii noștri, avem nevoie de voi!

În fața provocărilor, comunitatea din Mioveni a dovedit de fiecare dată un puternic sentiment de unitate, solidaritate și compasiune.

Sute dintre dumneavoastră ați donat deja sume importante, în timp ce alte zeci de initiative privind colectarea de donații se derulează la nivelul comunității noastre, toate acestea pentru micuțul ȘTEFAN NAE, care în prezent duce o luptă grea pentru viața lui.

Tuturor vă mulțumim pentru implicare, însă efortul nostru continuă. Împreună, putem să-i oferim șansa de care are nevoie Ștefan pentru a se bucura de o copilărie frumoasă!

 

Pagina 893 din 2866

«ÎnceputAnterior891892893894895896897898899900UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea