ATITUDINE IN ARGES

Medicii UPU-SMURD Pitești: „Cei tineri nu mai vor să se angajeze acolo unde este cel mai greu”

Luni, 18 Septembrie 2023 12:18

# Scrisoare deschisă adresată de medici autorităților locale

Un asistent din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, care se ocupa de triajul pacienţilor ajunşi la Urgenţă, a fost amendat cu 500 de lei, după ce o comisie de control formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii, prin ordinul prefectului Radu Perianu, a constatat că nu este respectat normativul privind timpul de aşteptare al bolnavilor, informează news.ro. Colectivul medicilor UPU-SMURD din cadrul SJU Pitești atrage atenția, într-o scrisoare deschisă, că astfel se transmite pacienților idea că dacă nu vor fi consultați într-un interval de timp anume, atunci personalul medical este amendat. Medicii susțin că „este profund nedrept și neproductiv”.

 

Primarul de la Bogaţi a pierdut majoritatea în Consiliul Local!

Miercuri, 19 Iunie 2024 23:16

 

Palmă usturătoare pentru primarul Ion Gîrleanu! Deşi a obţinut un nou mandat în fruntea comunei Bogaţi, a pierdut majoritatea în Consiliul Local, iar din acest motiv ar putea avea mari bătăi de cap până în 2028, dacă celelalte partide se hotărăsc să facă opoziţie ca la carte. PNL-ul spune deja că are de gând să nu-l lase pe primar să facă ce-l taie capul.

Liliana Ungureanu, candidatul PNL la Primăria Bogaţi a scris pe pagina sa de Facebook:

 

Programul de circulație a autobuzelor Publitrans, în data de 24 ianuarie 2025

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 10:41

 

În ziua de 24 ianuarie 2025, circulația autobuzelor, pe toate liniile de transport ale SC Publitrans 2000 SA, se va desfăşura după un program specific unei zile de sâmbătă.

Intervalele de circulaţie vor fi cuprinse între 8 şi 30 de minute.

Pentru detalii complete privind orarele, accesați:

Website-ul oficial: www.publitrans2000.ro, secțiunea „Hartă trasee și orare de circulație/Linii urbane/Linii metropolitane”;

Google Maps – pentru planificarea călătoriei., transmite Primăria Pitești.

 

Comisarul Marius Aioanei își promova afacerile pe rețelele de socializare

Luni, 24 Mai 2021 13:20

 

# Fostul adjunct al Poliţiei Mioveni este cercetat pentru efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia

A fost o săptămână grea pentru comisarul argeșean Marius Aioanei, adjunct al Poliției Mioveni. Pe 20 mai 2021, dis-de-dimineață, acesta s-a trezit cu procurorii și polițiștii anticorupție la domiciliul său și la firmele familiei sale. În urma cercetărilor, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând tot cu data de 20 mai. În sarcina sa a fost reținută comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. După ce s-a început urmărirea penală împotriva sa, comisarul Marius Aioanei şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al Poliţiei Mioveni.

Atenție! Se apropie FOLK-IN la Budeasa!

Luni, 27 Iunie 2022 15:08

Festivalul FOLK-IN de la Budeasa va reuni nume mari ale folkului românesc. Iată invitații ce vor concerta în cele două zile ale festivalului. Vineri 1 iulie: Pasărea Rock, Mircea Vintilă, Daniel Iancu, Florin Ioan Thomits. Sâmbătă 2 iulie: Ducu Bertzi&Friends, Cristi Dumitrașcu & Plan B (Daniel Secărea, Marcis Nut), Marius Matache și Țapinarii.

Festivalul FOLK IN va fi unul cu atât mai special în acest an cu cât la Budeasa va cânta în premieră trupa Pasărea Rock.

 

 

Pagina 934 din 2866

«ÎnceputAnterior931932933934935936937938939940UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea