ATITUDINE IN ARGES
Primarul argeșean care transporta lemne ilegal - primul caz din țară în care s-au aplicat noile prevederi din Codul Silvic
Miercuri, 03 Februarie 2021 14:00
# Cercetările din dosar sunt în curs de finalizare
În septembrie 2020, a intrat în vigoare Legea 197/2020, care aduce modificări importante Codului Silvic. Printre acestea se numără și încadrarea ca infracțiune a transporturilor de materiale lemnoase fără acte specifice (volume mai mari de 10 mc) dublată de confiscarea mijloacelor de transport și a altor bunuri utilizate folosite pentru săvârșirea infracțiunii. La o lună distanță de la aplicarea noilor prevederi, a fost depistat în trafic, de polițiștii argeșeni, primarul de la Vlădești – Cristian Dică Hristu – în timp ce transporta lemne fără documente legale, cu autocamionul care aparținea firmei familiei sale. Dosarul de cercetare penală deschis de organele legii ca urmare a acestor constatări reprezintă primul caz din țară, în care s-a aplicat noile prevederi ale Codului Silvic.
Premierul Marcel Ciolacu, la evenimentul de lansare a candidaților PSD Argeș: „Vă rog frumos: fiți pe primul loc”
Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 18:21

PSD Argeș a organizat sâmbătă, 20 aprilie, la Ramada Events, evenimentul de lansare a candidaților la alegerile locale din luna iunie.
Cristian Gentea și Ion Mînzînă și-au lansat candidaturile pentru un nou mandat în prezența premierului Marcel Ciolacu care a venit alături de Paul Stănescu, secretar general al partidului, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD și candidată la alegerile europarlamentare, Bogdan Ivan Gruia, ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marian Neacșu, vicepremier al României, europarlamentarul Mihai Tudose.
Orașul Pitești împlinește 512 ani!
Joi, 31 Martie 2022 13:36
Orașul în care trăim este încărcat de istorie. Acesta s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor”. Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.
Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlad cel Tânăr. Acest domn al Ţării Româneşti (1510-1512), emitea un hrisov special, în care apare, pentru prima oară, denumirea oraşul Piteşti.
Ministrul Muncii promite că pensia nu va mai depăși venitul din activitate
Marţi, 06 Decembrie 2022 13:19
Pensia nu va mai depăși venitul obținut de salariat în perioada de activitate, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, într-un interviu pentru Știrile TVR. Este doar una dintre modificările care va reforma sistemul de pensii din țară. Vizate sunt și pensiile speciale, pentru care guvernul trebuie să vină cu o soluție până la sfârșitul acestui an.
“Nu va mai fi nicio pensie care să depăşească venitul din activitate, iar perioadele minime de vechime vor fi similare că cele din sistemul public de pensii”, a precizat Marius Budăi, ministrul Muncii, pentru TVR.
În prezent, România are peste 4,7 milioane de pensionari. Aproape 70% dintre aceştia au pensii până la 2.000 de lei. România trebuie să finalizeze noua lege a pensiilor până la sfârșitul lui martie 2023.
Lucrările de modernizare a localității Bradu continuă!
Marţi, 11 Iulie 2023 19:48
Primarul localității Bradu, Dan Stroe, se preocupă permanent de modernizarea localității. Lucrările de infrastructură continuă și în această vară, lucrându-se pe mai multe străzi din comună.
Pe strada Bucium se va introduce rețelele de apă și canalizare, iar pe strada Dafinului și Gh. Georgescu rețeaua de canalizare menajeră. De asemenea, pe strada Gării lucrarea de introducere a canalizării pluviale este aproape de final, iar după încheierea acesteia se vor amenaja trotuare.
Mai multe articole..
- 10% dintre elevii de liceu din România nu au suficientă mâncare acasă
- Garda de Mediu Argeș a acordat amenzi de peste 2 milioane de lei, în 2020
- Eveniment editorial la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș
- Patru autoturisme de teren și o mașină electrică pentru angajații de la Administrația Bazinală de Apă
Pagina 997 din 2866
«ÎnceputAnterior9919929939949959969979989991000UrmătorSfârşit»



















