Nereguli la Moșoaia? Ședințele de Consiliu Local se țin pe un grup WhatsApp, fără video
Marţi, 17 Ianuarie 2023 10:47
# În atenția Instituției Prefectului Argeș!
Comoditate dusă la extrem, din partea conducerii Primăriei Moșoaia! Și o posibilă ilegalitate! O parte dintre ședințele de Consiliu Local se țin pe WhatsApp. Fără video! Deși, conform legii, ședințele sunt publice și, în mod normal, locuitorii pot să ia parte la ele, la Moșoaia aleșii locali decid soarta comunității pe un grup de WhatsApp. În aceste cazuri, prezența și votarea proiectelor se face, on-line, doar în scris.
Pe timpul pandemiei, a fost recomandat ca autoritățile administrației publice centrale și locale să ia măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare. Chiar dacă nu se mai pune problema unor situații excepționale, așa cum a fost pandemia, autoritățile au apelat, în continuare, la aceste mijloace de comunicare online, fiind considerate mult mai rapide și utile. Totuși, ele creează un blocaj de comunicare între cetățeni și Consiliul Local.
De ce nu are comuna Albota transport metropolitan
Marţi, 17 Ianuarie 2023 10:35
Mai multe comune limitrofe Piteștiului au deja transport metropolitan, efectuat în cele mai bune condiții și la cele mai mici prețuri. Locuitorii din Bradu, Oarja, Ștefănești, Mărăcineni și Bascov circulă cu autobuze Publitrans pe rute care leagă comunele lor de Pitești. Toți se întreabă însă de ce Albota nu face parte din acest proiect? Iar primarul Ion Dumitru a explicat care sunt motivele care l-au împiedicat să semneze contractul pentru transport metropolitan, deși recunoaște că atât el, cât și cetățenii doresc transport intercomunitar.
Părinții salariați vor primi câte 10 lei pentru fiecare copil înscris la școală, grădiniță sau creșă!
Marţi, 17 Ianuarie 2023 09:58
Începând din ianuarie 2023, părinții salariați beneficiază de o deducere personală suplimentară din impozitul pe venit de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la creșă, grădiniță sau școală, cu vârsta de până la 18 ani. Copilul trebuie să fie înscris într-o unitate de învățământ, iar părintele trebuie să prezinte o adeverință din partea grădiniței, școlii sau a liceului, care atestă înscrierea.
Practic, Ordonanța de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022 admite că acest proiect se aplică tuturor părinților salariați, indiferent de nivelul salariilor.
Astfel, de 1 ianuarie 2023, Articolul 77 din Ordonanța de Urgență menționată se modifică astfel:
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul de handbal dintre Dacia Mioveni și Rapid București
Marţi, 17 Ianuarie 2023 09:02
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Dacia Mioveni - Rapid București, din etapa XIII a Ligii Florilor, ce se va juca la Sala Sporturilor Mioveni, joi, 19 ianuarie, de la ora 19,00! Prețul unui bilet este 20 de lei.
„Vă așteptăm la un nou spectacol handbalistic în care fetele noastre întâlnesc o echipă de top a handbalului național și european! Biletele se pun în vânzare la sediul clubului din Mioveni, Bd Dacia, nr.3 (Școala Veche) (L-J orele 09,00 - 16,00) și la Sala Sporturilor Mioveni ( tel. 0749863882) zilnic, până la ora meciului”, informează CS Dacia Mioveni 2012.
Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș: ”Sănătatea, o prioritate a PSD!”
Marţi, 17 Ianuarie 2023 08:47
Ministerul Sănătății a prezentat lista finală de investiții majore în domeniul sănătății care vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Remus Mihalcea, deputat: ”Salut faptul că pe această listă sunt două obiective de maxim interes pentru județul Argeș.
Primul este cel de construcție și dotare a Laboratorului de Radioterapie pentru Spitalul Județean de Urgență din Pitești, iar al doilea este cel privind lucrări de investiții și intervenții la Spitalul Militar din Pitești.
Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Radiografia dentară
Marţi, 17 Ianuarie 2023 08:47
Radiografia dentară reprezintă o etapă preclinică esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și complet în vederea efectuării manoperelor stomatologice, ajută medicul dentist să vizualizeze problemele dentare încă din fază incipientă, ceea ce vă poate ajuta să economisiți timp și bani.
Aceasta ilustrează elemente care nu sunt vizibile la un simplu consult stomatologic, cum ar fi:
• Carii;
• Chisturi;
Atenție! Angajații care nu au zile libere în mini-vacanțe trebuie recompensați de șefi!
Luni, 16 Ianuarie 2023 18:05
Se apropie, cu pași repezi, prima mini-vacanță de anul acesta. Pe data de 24 ianuarie (marţi), se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române, zi liberă conform Codului Muncii. În acest an, cei care lucrează la stat vor avea în plus, zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august libere, cu scopul de a crea punţi între zilele deja libere şi weekenduri, scrie Ziarul Financiar.
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Angajații care trebuie să lucreze atunci pot primi compensarea de timp liber în maxim 30 de zile. Dacă nu, trebuie să primească un spor de 100% din salariul acestora pentru ziua respectivă.
Doliu în lumea medicală argeșeană. A murit dr. Camelia Șerb
Luni, 16 Ianuarie 2023 18:02
Doliu în lumea medicală din Argeș. S-a stins din viață dr. Camelia Șerb, manager al Spitalului de Boli Cronice din Călinești, soția medicului ortoped Dragoș Șerb. A murit într-un spital din Capitală, duminică seara, fiind internată de căteva săptămâni. Aceasta suferea de o boală incurabilă. Camelia Șerb avea doar 55 de ani.
"Cu tristețe în suflete, colectivul Spitalului de Boli Cronice Călinești deplânge trecerea în veșnicie a celei care a fost manager timp de 10 ani, doamna doctor Camelia Eugenia Șerb.
Noi vă mulțumim că ați fost un om bun, înțelegător și devotat misiunii de ajutorare a celor aflați în suferință. Rămâneți veșnic în inimile noastre!
Mioveni - bonificație de 10% pentru plata impozitelor
Luni, 16 Ianuarie 2023 16:06
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, pe terenuri și pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an fiscal 2023, de către persoanele fizice, până la data de 31 martie 2023 inclusiv, se acordă o bonificație de 10 %, iar pentru persoanele juridice se acordă o bonificație de 5 %!
Modalități de plată a taxelor și impozitelor locale:
- online, pe www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice : https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/
- direct la ghișeele instituției cu numerar sau cu card bancar după următorul program:
”Foaia oficială românească” - Expoziție inedită la Biblioteca Județeană Argeș
Luni, 16 Ianuarie 2023 14:09
Publicarea actelor de guvernământ și administrative a început în țările române în anul 1829, când I. Eliade Rădulescu scoate la București primul număr din Curierul românesc (8 aprilie 1829). Albina Românească, gazetă politică și administrativ-literară, scoasă de Gh. Asachi la 1 iunie 1829, la Iași, va face același oficiu pentru Moldova.
La 8/20 decembrie 1832 apare Nr. 1 din Buletin gazetă administrativă publicând un program semnat de I. Eliad Redactorul Buletinului Statului, pe prima pagină. Prezidentul plenipotențiar al divanurilor, generalul adjutant Kisseleff, a dat aprobarea pentru tipărirea Buletinului Oficial.
Caracterul oficial al Buletinului este afirmat, mai precis, în Nr. 3 din ziua de 22 decembrie, când se schimbă titlul în Buletin gazetă oficială și i se adaugă stema țării.
Artistul plastic Mihaela Viorela Martin - vernisaj de suflet la Muzeul Golești!
Luni, 16 Ianuarie 2023 14:08
„De fapt, eu pictez povești! Sunt artist plastic amator. Pictez cu sufletul și îmi doresc să mă perfecționez în fiecare zi.” – se descrie Mihaela Viorela Martin, o prezență nouă în peisajul artistic argeșean, dar atât de caldă și inspirată, purtătoarea unui talent nativ, care trăiește în joaca nesfârșită a culorilor. Am întâlnit-o, săptămâna trecută, la Muzeul Golești, la vernisajul expoziției de pictură „Aerul culorilor mele” și ne-a molipsit cu bucuria sa nesfârșită de a se dărui lucrărilor sale. Arta sa e nu doar un dar divin, ci și o trudă nesfârșită, din copilărie la maturitate, spre nevoia de desăvârșire.
Cristian Gentea: „A fost aprobată cea mai mare investiție din istoria Piteștiului!”
Luni, 16 Ianuarie 2023 13:14
Vești bune pentru iubitorii fotbalului! Guvernul a aprobat proiectul de investiții pentru construirea stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești.
„Pe 11 ianuarie 2023, în ședința de Guvern, a fost aprobată cea mai mare investiție din istoria Piteștiului, investiție pentru care am luptat încă din prima zi în care am venit în primărie și pe care am reușit să o introducem pe lista de sinteză guvernamentală, în data de 24.03.2021. Este o mare satisfacție faptul că, după 2 ani, și colegii din Consiliul Local ce nu agreau proiectul sunt astăzi mândri de el și îl promovează intens! Da, la Pitești, vom avea un asemenea megaproiect: construcția de la zero a Stadionului „Nicolae Dobrin”! Mulțumesc foarte mult tuturor celor care sunt alături de Pitești în acest demers! Mulțumesc actualei echipe de guvernare, care a înțeles necesitatea acestei extraordinare investiții pentru oraș, și remarc, încă o dată, colaborarea de excepție cu Ministerul Dezvoltării!”, a anunțat primarul Cristian Gentea.
Servicii vidanjare și spălare a conductelor
Luni, 16 Ianuarie 2023 12:57
S.Ed.C. Mioveni pune la dispoziţie un utilaj modern destinat vidanjării şi spălării cu presiune înaltă, special proiectat pentru zonele urbane şi rurale. Serviciile noastre cuprind desfundare conducte, desfundare canalizare, decolmatare, curăţare guri de scurgeri, curăţare/spălare fose septice, separatoare de grăsimi.
Tariful lucrărilor de vidanjare este de 429,47 lei/oră. Tariful deplasării este de 17,18 lei/km. Preturile conțin TVA. Tarifele sunt informative, acestea pot fi negociate în funcţie de situaţie. Aceste servicii se prestează pe bază de comandă și au la bază un contract de prestare a serviciului.
Solicitările pot fi depuse la sediul nostru din strada Carol Davila, nr. 4, oraș Mioveni, județul Argeș. Telefon: 0348.445.885 / fax: 0348.445.886.
DNA Pitești a încheiat anul 2022 cu trei dosare de corupție
Luni, 16 Ianuarie 2023 12:21
În luna decembrie 2022, DNA Pitești a trimis în judecată trei dosare având ca obiect fraudarea fondurilor europene. Șapte persoane și o societate comercială sunt acuzate de infracțiuni de corupție.
Cinci blocuri din Pitești vor fi renovate cu fonduri nerambursabile
Luni, 16 Ianuarie 2023 12:16
# Primăria Pitești va construi, tot pe fonduri, 40 de apartamente pentru tineri
# Proiectele aduc, la Pitești, 7 milioane de euro!
Contracte de finanțare nerambursabilă, prin PNRR, semnate pentru Pitești: renovare energetică a cinci clădiri rezidențiale multifamiliale, locuințe noi pentru tineri și managementul traficului!
Vineri, 13 ianuarie 2023, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, alături de secretarul de stat Vlad Ștefan Niculae și în prezența directorului PNRR Dragoș Buhociu, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, patru contracte de finanțare nerambursabilă, pentru municipiul Pitești.Locuitorii din Mioveni, invitați de Primărie să dezbată bugetul local pe anul 2023
Luni, 16 Ianuarie 2023 12:13
# Vor avea loc mai multe întâlniri zonale cu cetăţenii
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind Transparenţa Decizională în Administraţia Publică, precum și a Legii nr. 317/2021 a Bugetului de Stat pe anul 2023 şi a Legii nr. 273/2006 privind Finanţele Publice Locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria oraşului Mioveni invită cetățenii orașului să se implice responsabil în procesul de realizare al unor viitoare investiții locale și zonale la nivelul comunității, asumându-şi rolul de participant activ în definirea și abordarea proiectelor de dezvoltare ale orașului.
Cu această ocazie, vor avea loc întâlniri zonale cu cetăţenii, la care vor participa primarul Ion Georgescu, viceprimarul Ciprian Țurlea, secretarul general al orașului - Ionuț Badea, consilieri locali, personalul de specialitate din cadrul Primăriei, dar şi directori ai instituţiilor subordonate.Cardul de energie pentru plata facturii. Cine beneficiază, cum se obține, cum se folosește!
Luni, 16 Ianuarie 2023 12:08
Ajutorul acordat din partea Guvernului este sub forma unui card, emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie. Cei care beneficiază de acest ajutor, îl pot folosi pentru plata serviciilor de electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, paleţi și alte materiale de încălzire.
„Cine beneficiază?
- Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și venituri mai mici sau egale cu 2000 lei;
- Pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2000 lei;DTO RALLY vinde mașina de curse Mitsubishi Lancer EVO 9
Luni, 16 Ianuarie 2023 11:42
Se vinde Mitsubishi Lancer EVO 9 - mașina campioană Gr. H 2019, 2022.
„Complet revizuită după sezonul 2022. Revopsit exterior.
Electronica motor Link, 2 stage ALS
Electronica diferential Motec
Cutie viteze Drenth Secventiala, rapoate Gr. N
Turbo OEM TD05HR, Gr. N spec, 36 mm restrictor - 600 km
Diferentiale Ralliart cu pinion si coroana Brena Corse - 600 km
Planetare - 600 km
Ambreiaj AP RacingLa mulți ani, Cătălin Gherzan!
Luni, 16 Ianuarie 2023 11:40
14 Ianuarie, ziua de naștere a domnului manager al Lexford Castel, Cătălin Gherzan! Îi dorim și ne dorim eficiență si calitate în activitatea educațională!
Anii petrecuți împreună, cu scopul de a ridica educația la un alt nivel, ni-i dorim să-i continuăm la același nivel, beneficiind de tot sprijinul dumneavoastră!
Mulți ani fericiți, Cătălin Gherzan!
Campanie de donare de sânge la Câmpulung
Luni, 16 Ianuarie 2023 11:16
Televiziunea Digi24, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Consiliul Județean Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Câmpulung Muscel și Centrul de Transfuzii Pitești organizează o campanie de donare de sânge, pentru pacienții care au nevoie de acest medicament vital care se găsește numai în venele noastre. Sângele nu poate fi cumpărat sau fabricat, ci numai donat.
Adrian Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș: ”După cum știți, donez anual sânge, de ani de zile. Nu o spun din mândrie, este un gest pe care îl consider ca pe o datorie față de semenii noștri. Cred că fiecare dintre noi a avut, dacă nu personal, măcar o cunoștință care, la un moment dat, a avut nevoie de sânge! Nu aveam cum să nu răspundem pozitiv la această invitație!”.
Cristian Boureanu și fosta iubită au sărbătorit împreună Anul Nou
Luni, 16 Ianuarie 2023 11:13
Fostul deputat de Argeș, Cristian Boureanu, a petrecut Anul Nou alături de fosta sa iubită, modelul Cristina Belciu la un restaurant din Băile Felix. Cei doi au avut o frumoasă poveste de dragoste, care s-a încheiat după cinci luni de pasiune, în primăvara anului trecut.
Mai multe articole..
Pagina 239 din 636
«ÎnceputAnterior231232233234235236237238239240UrmătorSfârşit»