ATITUDINE IN ARGES
Gustați și nu vă clătinați
Luni, 06 Februarie 2023 21:15
Se mai știe, dar ca să știe tot omul voi spune: înainte de a gusta un dezinfectant (o țuică – două, dacă poți duce!) trebuie să mănânci ceva și dacă nu ai, iei o felie de pâine sau un măr, că altcum stă pe așezătură.
Cu gustatul vinului la fel, iei ceva de mâncare și apoi 1-2 pahare de vin. Oricum, potriviți cantitățile și după ce le serviți, nu mai umblați pe drumuri. Ținta, acasă! Și nu se iese din casă, până nu iese beutura, dacă s-a confundat măsura!
Europa: 25% din studenți lucrează, pentru a se întreține. În România, doar 2,4% fac asta
Luni, 02 Februarie 2026 10:07
Suntem codașii unui clasament, în Europa, privind procentul studenților care își găsesc un job chiar din timpul facultății. Diferența este uriașă între Olanda, spre exemplu, cu aproape 75% studenți angajați, și țara noastră, cu puțin peste 2%.
În 2024, 25,4% dintre tinerii europeni (cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani) au lucrat în timpul studiilor. 71,4% dintre tineri au rămas în afara forței de muncă, iar 3,2% erau șomeri (disponibili pentru angajare și în căutare activă de locuri de muncă) în timp ce urmau studiile formale. Clasamentul a fost condus de Olanda (74,3%), Danemarca (56,4%) și Germania (45,8%) care au avut cele mai mari procente de tineri care lucrează și studiază simultan. Prin contrast, România (2,4%), Grecia (6%) și Croația (6,4%) au înregistrat cele mai mici ponderi dintre țările UE.
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni: Canalizarea orașului NU este coș de gunoi!
Marţi, 24 Martie 2026 10:18
Folosirea incorectă a sistemului de canalizare duce la colmatarea rețelei, refulări, mirosuri neplăcute și intervenții costisitoare care afectează întreaga comunitate! Cele mai multe probleme sunt cauzate de șervețele umede care ajung în canalizare.
Orice intervenție a colegilor noștri la rețeaua publică de canalizare presupune un disconfort major pentru cei care locuiesc în zonă, precum și costuri suplimentare în situația în care problemele apar pe rețeaua interioară a imobilelor.
Utilizarea necorespunzătoare a rețelelor de canalizare duce la o creștere a costurilor de întreținere a acestora, costuri suportate indirect de toți utilizatorii.
Bolojan: ”Dacă am ajuns în 2025 la un deficit foarte mare e și pentru că PSD și PNL au administrat România”
Miercuri, 25 Martie 2026 09:28
Premierul Ilie Bolojan a declarat la Euronews.ro că ar fi de preferat ca și după Paște, coaliția de guvernare să funcționeze în aceeași formulă. În plus, liderul de la Palatul Victoria a punctat faptul că PSD și PNL sunt vinovate pentru deficitul bugetar de anul trecut.
„Cred că ar fi bine să avem o coaliție și după Paște pentru că suntem într-un context internațional nu foarte comod. Suntem într-o situație de deficit în țară. Aceste constrângeri pe care le avem ar presupune să avem o guvernare stabilă și o coaliție stabilă. Într-o coaliție de patru partide sigur că nu e comod. Dar PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, avem niște înțelegeri pe care le avem legate de o anumită atitudine, de cum se inițiază propuneri de către membricoaliției, de respect între parteneri.
Cel puțin două partide au o responsabilitate mare față de situația de astăzi a României. Unul este PNL, celălalt PSD. Dacă am ajuns în 2025 la un deficit foarte mare e și pentru că aceste partide au administrat România. La fel, PSD nu poate fugi de responsabilitate. Mi-am asumat o poziție dificilă anul trecut când nu era o înghesuială pe funcția de premier.
Când ești într-o coaliție, atunci fiecare partid ocupă niște posturi în funcție de pondere. Partidul nou care a venit în coaliție a fost USR, normal că s-au făcut mai multe numiri.”, a spus Bolojan.
ATENȚIE! Se oprește furnizarea apei potabile în Pitești!
Vineri, 08 Mai 2026 10:01
Duminică, 10 mai 2026, Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Teilor, în intervalul orar 07:00 - 19:00, fiind afectaţi utilizatorii din:
- str. Doaga;
- restaurant/hotel Grota Rece - Teilor;
- restaurant Conti;
- apa oprită parțial pe străzile: Teilor, Violetelor.
Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de montare armături de secționare pe conductele DN 300 mm și DN 150 mm, în căminul situat la intersecția străzii Teilor cu Bd. Eroilor.
Apă Canal 2000 SA își scuze faţă de consumatorii afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigurăm că echipa operaţională care efectuează lucrările va face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiei în cel mai scurt timp, încercând să reducă la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectaţi, depunând eforturi susţinute pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului de alimentare cu apă în condiţii de calitate şi de siguranţă.
Apă Canal 2000 SA recomandă consumatorilor să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Pentru informaţii privind întreruperile de apă, precum şi pentru semnalarea unor probleme la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, vă rugăm să contactați Apă Canal 2000 SA la Call Center (nonstop) - tel. 0248 223 237. De asemenea, informaţiile cu privire la opririle de apă sunt postate pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunile „Lucrări programate‟ sau „Avarii‟., transmite Primăria Pitești.
Mai multe articole..
Pagina 102 din 3000
«ÎnceputAnterior101102103104105106107108109110UrmătorSfârşit»



















