ATITUDINE IN ARGES
Ziua de vineri, 3 ianuarie, nu mai este zi liberă
Luni, 30 Decembrie 2024 09:08
Executivul a decis că nu va mai face punte între zilele libere, astfel că vineri, 3 ianuarie este zi lucrătoare. În acest caz, angajații care vor să aibă liberă prima săptămână din 2025 trebuie să își ia concediu pe 3 ianuarie. Zilele de 1, 2, 6 și 7 ianuarie sunt libere prin lege, iar 4 și 5 ianuarie sunt în week-end. Elevii vor reveni la școală miercuri, 8 ianuarie, când va începe modulul 3 din anul școlar 2024-2025.
Proces nebun între Universitatea Pitești și afaceristul Otobîcu. Experții fug de ”Casa Universitarilor” ca dracu de tămâie
Marţi, 15 Decembrie 2020 23:14
# Lemnele montate de Daniel Otobîcu (foto) au fost date jos și aruncate la gunoi
De trei ani și jumătate, pe rolul Tribunalului Argeș, se judecă dosarul în care omul de afaceri Daniel Otobîcu cere despăgubiri de aproape 3 milioane de lei pentru afacerea eșuată ”Casa Universitarilor”.
Într-o ediție anterioară a săptămânalului „Atitudine în Argeș” prezentam situația incredibilă prin care trece imobilul, clădire aflată în administrarea Universității Pitești. Perla arhitectonică, situată în strada Eroilor, oferă o imagine dezolantă. Aici, până anul trecut, se găseau sute de kilograme de gunoaie, un om al străzii, la un moment dat, ”modernizând” Casa Universitarilor în propriul dormitor.
Constantin Brâncuși, sculptorul sufletului românesc. 19 februarie 1876 - 16 martie 1957
Luni, 07 Martie 2022 12:53
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a organizat evenimentul cultural Constantin Brâncuși - sculptorul sufletului românesc, la 65 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Brâncuși, aducând un pios omagiu memoriei celebrului sculptor român, de mult timp intrat în lumina marilor artiști ai umanității.
Expoziția de documente din colecțiile bibliotecii, Constantin Brâncuși, sculptorul sufletului românesc, este alcătuită din monografii, studii, reviste, albume, dicționare și enciclopedii, și poate fi vizitată de către public în holul principal al instituției, în perioada 1-11 martie 2022.
SC Apă Canal 2000 SA Piteşti într-o continuă evoluție: implementarea sistemului GIS
Marţi, 08 Noiembrie 2022 07:47
SC Apă Canal 2000 SA Piteşti a semnat, în luna octombrie 2022, contractul ce vizează introducerea în Sistemul Informațional Geografic (GIS) al societății a rețelelor de apă și canalizare aflate pe 292 de străzi din localitățile Pitești, Bascov, Albota, Moșoaia și Bradu, contract finanțat dintr-un împrumut BERD.
În decursul a 18 luni vor fi cartografiate rețelele de apă și canalizare pe o lungime de peste 230 km de tramă stradală. După realizarea lucrărilor de măsurare topografică a poziției elementelor de rețea, cât și identificarea caracteristicilor acestora în teren, informațiile rezultate vor fi transpuse în hărți digitale ce vor actualiza sistemul GIS al societății.
Modalități de transmitere a sesizărilor la Mioveni
Luni, 19 Iunie 2023 11:40
Sesizările cu privire la buna desfășurare a proceselor de alimentare cu apă și preluare a apelor uzate, salubritate, ecarisaj, iluminat public, pot fi făcute la:
- Email – Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
- DISPECERAT (NON STOP) la tel 0736.202.067 sau 0348/457.102.
Mai multe articole..
Pagina 1022 din 2869
«ÎnceputAnterior1021102210231024102510261027102810291030UrmătorSfârşit»



















