ATITUDINE IN ARGES
De noaptea minții, în plină zi! Fostul primar din Bradu avea de gând să facă pistă pentru curse de cai
Miercuri, 16 Septembrie 2020 13:28
Campanie electorală din ce în ce mai răsunătoare, la Bradu. Aici, fostul și demult apusul primar încă se luptă pentru putere, îmbătat, probabil, de șoaptele unor consilieri nerealiști, care îl mână într-o luptă déjà pierdută. Actualul primar, Dan Stroe, are, în contradicție cu primul, o carte de vizită clară: patru ani de realizări, de asfalt, gaze, canalizare, apă, iluminat public, școli și multe altele. Din perioada în care a fost consilier local, încă se ridică surprize.
Festivalul Național de Muzică Folk Trivale Fest a fost amânat!
Luni, 18 Octombrie 2021 22:51
Având în vedere situația pandemică actuală și evoluția numărului de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 pe raza municipiului Pitești, ediția a VI-a a Festivalului Național de Muzică Folk Trivale Fest, programată să se desfășoare sâmbătă, 23 octombrie 2021, a fost amânată. Pentru siguranța cetățenilor, evenimentul va fi organizat la o dată ulterioară, atunci când condițiile sanitare vor fi favorabile.
Sorin Grindeanu: „Pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti!”
Marţi, 12 Iulie 2022 11:21

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că pot începe procedurile pentru semnarea contractului pentru ultima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, Cornetu-Tigveni. Deoarece Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru construirea secțiunii Cornetu-Tigveni, pot începe demersurile.
„Pot începe procedurile pentru semnarea contractului ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti! CNSC a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 (Cornetu-Tigveni) a acestei autostrăzi”, a postat ministrul Grindeanu, pe pagina de Facebook.
Potrivit Digi24.ro, pe traseul secţiunii Cornetu-Tigveni vor fi construite: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie, 2 noduri rutiere (Cornetu şi Văleni) şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti, a reamintit ministrul. Contractul pentru această secțiune e în valoare de 5,32 miliarde de lei (fără TVA), fonduri europene.
În total, autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km şi va asigura o legătură rutieră modernă cu reţeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean.
Cei 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș trebuie să fie gata în 2025. Cel mai avansat lot este cel dintre Sibiu și Boița, unde lucrează un drumar din Austria. Constructorul austriac a început lucrările.
La Mioveni se lucrează pentru finalizarea Podului de la Racovița și introducerea de gaze la Făgetu
Miercuri, 22 Martie 2023 10:24
# Interviu cu primarul Ion Georgescu.
Orașul constructorilor Daciei arată, de câțiva ani, diferit. Arată bine, se văd urmele lăsate de oamenii gospodari. Centru iluminat frumos, bulevard bine structurat, Catedrală, Sala Sporturilor, Bazin de Înot și, bineînțeles, deja celebrul Spital. Toate într-un oraș tânăr, în care trecerea de la economia comunistă la cea capitalistă s-a făcut cu bine. În Mioveni sunt firme puternice, începând cu Uzina Dacia, desigur, ce dă 4% din PIB-ul României. Realizările au, însă, în spate, probleme care trebuie rezolvate. Iar șeful echipei de rezolvare este – normal – primarul. Ion Georgescu și-a rupt din programul aglomerat pentru a ne spune câteva cuvinte.
Nicolae Ciucă: “Povara fiscalităţii nu trebuie să cadă doar pe umerii celor care produc bani”
Marţi, 28 Noiembrie 2023 07:40
Deşi Guvernul a adoptat un pachet de măsuri fiscale, care conţine taxe şi impozite pentru persoanele fizice şi juridice, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă a spus săptămâna trecută că nu trebuie ca statul să subjuge mediul de afaceri, care produce bani. Prea târziu… 2024 e moartea pasiunii pentru antreprenorii din România.
Ciucă vrea să dreagă busuiocul şi aruncă în spaţiul public mesaje care au scopul de a linişti oamenii de afaceri, dar minţile ascuţite miros că răul e deja făcut.
Mai multe articole..
Pagina 1092 din 2872
«ÎnceputAnterior1091109210931094109510961097109810991100UrmătorSfârşit»



















