ATITUDINE IN ARGES
Au început lucrările la Sala de Sport din Bârla
Marţi, 29 Noiembrie 2022 10:41
De câteva săptămâni au inceput lucrarile la Sala de Sport din satul Mozăceni-Vale. Aceasta va fi folosită atât de elevii școlii cât și de locuitorii/copiii ce vor să practice sport. Valoarea acesteia este de 5.700.000 lei, finanțare obținută prin CNI. Termenul de finalizare este de 9 luni de la data începerii execuției.
Gheorghe Voicu, primar: ”O altă lucrare este cea de amenajare a unui teren de sport în satul Urlueni. Este vorba de un teren de sport multifuncțional, cu dimensiunile 40X24 m, dotat cu gazon sintetic, nocturnă cu lămpi cu LED și împrejmuire. Investiția va fi realizată cu fonduri din bugetul local. De asemenea, administrația publică a comunei Bârla a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea unui număr de 63 de branșamente la apă, precum și a unor mici extinderi ale rețelei în satele Mozăceni Vale, Bârla și Podișoru.
Remus Mihalcea, deputat PSD de Argeș: ”Începe construcția sistematică de noi spitale în România!”
Miercuri, 05 Aprilie 2023 11:00
Peste 25 de spitale din întreaga țară se vor extinde, renova, moderniza, dota sau construi pe baza unei finanțări totale de 2,2 miliarde de euro din PNRR.
„Ministerul Sănătății fructifică banii din PNRR și lansează efectiv proiectele menite să îmbunătățească fundamental nu doar accesul populației la servicii medicale, ci și calitatea serviciilor medicale asigurate. De exemplu, vor fi construite noi unități oncologice, așa cum este cazul la Timișoara, dar și la Pitești unde va fi construit un Laborator de Radioterapie.
Se înființează o nouă agenție cu peste 2000 de posturi
Luni, 11 Noiembrie 2024 11:30
Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, cu 2001 posturi, inclusiv cele de demnitari.
”Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, denumită în continuare, ANMAP, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi prin comasarea cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, prin preluarea structurilor de personal şi drepturile salariale aferente, atribuţiilor şi activităţilor acesteia, precum şi a agenţiilor pentru protecţia mediului, unităţi aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care se desfiinţează”, se arată în Nota de fundamentare., potrivit Știripesurse.ro.
Se întrerupe furnizarea curentului electric în Pitești!
Luni, 11 Noiembrie 2024 10:51
Astăzi, marți și joi se întrerupe furnizarea energiei electrice la Pitești, deoarece furnizorul efectuează lucrări la rețeaua electrică, astfel:
Luni, 11 noiembrie 2024, în intervalul orar 09:00-17:00, strada Aleea Spitalului cu blocul S6 alimentat din PTAB ADM&SSI REAL ESTATE, strada Nicolae Dobrin cu Liceul Sportiv Primăria Pitești alimentat din PTAb Liceu Sportiv și Bulevardul Petrochimistilor cu blocurile Coremi și societatea comercială PETAWATT ENERGIA SRL alimentate din PTAb Bloc Coremi;
Dan Panțoiu, avocatul lui Tudor Pendiuc: „Speranța este că la Curtea de Apel completul va înțelege să judece, ci nu doar să condamne”
Luni, 17 Februarie 2020 23:29
# „Dacă se va ține cont de toate mijloacele de probe administrate, soluția va fi alta”, mai afirmă apărătorul fostului primar al Piteștiului # Zece condamnări cu executare și trei pedepse cu amendă penală, în primă instanță, în dosarul Publitrans # Fostul primar Tudor Pendiuc și omul de afaceri Valentin Vișoiu au primit cele mai mari pedepse
Mai multe articole..
Pagina 1186 din 2874
«ÎnceputAnterior1181118211831184118511861187118811891190UrmătorSfârşit»



















