ATITUDINE IN ARGES
Poetul Dan Rotaru - 500 de sonete, în al 42-lea volum!
Marţi, 20 Aprilie 2021 12:26
Dan Rotaru este un adevărat fenomen. Muncește ca un rob pe tărâmul fermecat al poeziei, zi de vară până-n seară. Poezie pe care o împarte, apoi, virtual, cu prietenii. La intervale tot mai scurte, duce creațiile către o editură, apoi către o tipografie. Și a făcut demersul de 42 de ori. Cei care au avut privilegiul să intre în posesia unor astfel de volume au, deja, colțul de bibliotecă ”Dan Rotaru”. Ne-a declarat, odată: ”Dimineața devreme, imediat ce mă așez la masa de scris, Dumnezeu vine și îmi dictează poezia.”
Grindeanu: „Va fi semnat contractul pentru secţiunea 2 Sibiu-Piteşti”
Marţi, 25 Ianuarie 2022 15:07
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat săptămâna trecută că în perioada următoare va fi semnat contractul pentru secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. De asemenea, Grindeanu a insistat să transmită că acolo unde va fi cazul, se vor aplica penalități pentru nerespectarea termenelor.
Sala de sport din Albota a fost finalizată la exterior
Miercuri, 09 Noiembrie 2022 08:14
Un vis al primarului Ion Dumitru este ca școala din Albota să aibă una dintre cele mai moderne săli de sport. Aceasta este în construcție. Proiectul este finanțat prin Compania Națională de Investiții. Primarul Ion Dumitru este în permanență pe șantier unde, nu de puține ori, i-a apostrofat pe constructori sau le-a atras atența atunci când a observat ceva în neregulă. Sala de sport cu o suprafață totală de 1.400 de metri pătrați va avea parter şi etaj, tribune cu 180 de locuri, cabinete pentru profesori, vestiare, mai multe grupuri sanitare etc. Valoarea obiectivului este de 8.922.482,00 lei.
“Deși nu a terminat lucrările, a înțeles și constructorul că, dacă intrăm în iarnă și nu avem sala închisă și încălzită, stricăm toată munca de până acum. Exteriorul e gata, începe să se vadă luminița de la capătul tunelului. Sunt zilnic prezent aici. Avem și alte investiții, poduri, asfaltări, dar aceasta, cu sala de sport, este un vis al meu și sunt foarte fericit că devine realitate. Vedeți, acum, un exterior spectaculos și, în curând, veți vedea un interior la fel de spectaculos” – Ion Dumitru, primarul comunei Albota.
Alina Gorghiu, linşată pe social media din cauza unor mesaje demagogice anti-jocuri de noroc!
Miercuri, 08 Martie 2023 07:10
Şefa PNL Argeş, Alina Gorghiu, şi-a arătat adevărata faţă! Deşi pozează în zână bună, zilele trecute a reuşit să ne surprindă pe toţi cu un episod de pură demagogie. După ce s-a filmat alături de un grup de elevi argeşeni în timp ce înfiera jocurile de noroc, s-a aflat că tocmai Alinuţa şi colegii ei parlamentari au îndulcit legea pentru a favoriza această industrie.
Cu alte cuvinte, se preface că-i pasă de victimele jocurilor de noroc, dar îi convine de minune ca statul să încaseze bani grei de pe urma acestor activităţi. Şi tocmai în acest context, prietenii virtuali ai Alinei Gorghiu au taxat-o aspru pe pagina sa de Facebook, unde a postat clipul cu tinerii veniţi în vizită la Parlament care au fost puşi să strige în cor că vor ca parlamentarii să interzică reclama la păcănele.
Doi judecători argeșeni - printre cei 328 de magistrați care au semnat o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile speciale
Luni, 27 Ianuarie 2020 12:30
Nu mai puțin de 328 de magistrați de la instanțele și parchetele din întreaga țară, inclusiv de la DNA și DIICOT, au semnat o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile de serviciu. Printre aceștia se află și doi judecători argeșeni, soții Adina și Ioan Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești. Magistrații intenționează să trimită scrisoarea președintelui, premierului și președinților Camerelor Parlamentului.
Mai multe articole..
- „Instrumente utile în comunicarea europeană” – eveniment online, la Biblioteca Județeană
- Ce îți trebuie ca să desfășori activități comerciale sezoniere la Mioveni
- Lucrări realizate la Barajele Budeasa și Golești
- Pentru că Forţa Dreptei în Argeş e varză, Emanuel Soare discută politica PNL de la Bucureşti
Pagina 1204 din 2874
«ÎnceputAnterior1201120212031204120512061207120812091210UrmătorSfârşit»



















