ATITUDINE IN ARGES
Dacia Sandero – cea mai vândută mașină în Spania la nivelul anului 2020
Luni, 11 Ianuarie 2021 12:23
Ianuarie este lună de bilanț pentru vânzările reușite cu un an în urmă. Și Uzinele de la Mioveni au motive serioase de mândrie. Dacia Sandero a fost în primele 11 luni din 2020 modelul produs şi în România cu cele mai bune rezultate comerciale la nivel european, potrivit datelor left-lane.com pe baza celor de la Jato Dynamics. Sandero a ocupat per total la nivel european locul 11 în intervalul ianuarie-noiembrie din 2020, cu aproape 150.200 de unităţi, în scădere cu 26,6% faţă de perioada similară a anului 2019.
Trei proiecte prin PNRR în comuna Budeasa
Marţi, 24 Mai 2022 08:37
Primăria Budeasa a depus trei cereri de finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. În localitate urmează să fie realizate piste de biciclete, va fi modernizat și extins sistemul de supraveghere, vor fi achiziționate softuri și echipamente pentru dezvoltarea unui sistem intelligent de management local.
„Având în vedere că în cursul zilei de 16 mai 2022 a fost deschisă - Componenta 10 Fond local - din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență pentru investiții în mobilitate urbană durabilă, Primăria comunei Budeasa a depus 3 cereri de finanțare pentru următoarele proiecte:
Dănuț Dinu: „Acest individ este expresia nesimțirii și a corupției în România”
Luni, 23 Mai 2022 16:01
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. După condamnare, s-a aflat că Oprescu fugise deja din țară, fiind capturat la Atena, în Grecia. Cazul fostului edil al Bucureștiului a încins internetul. Printre cei care au comentat condamnarea lui Oprescu, se numără și fostul polițist Dănuț Dinu (foto), ex-consilier local în CL Pitești:
”Acest individ este expresia nesimțirii și a corupției în România. Prins cu sume imense de bani, s-a dat victimă a unor combinații politice. Omul chiar trebuie să meargă la penitenciar. Deși nu o să facă decât o treime… (n.red: din pedeapsă).”, a notat Dănuț Dinu, într-un comentariu, pe Facebook.
Se oprește curentul electric la Mioveni
Marţi, 01 Octombrie 2024 12:34
Mâine, 2 octombrie, Distribuție Oltenia întrerupe alimentarea cu energie electrică, la Mioveni, în mai multe zone:
09:00 - 17:00: PTCZ FABRICA DE PÂINE COLIBAȘI, PTA RAMPA GUNOI COLIBAȘI;
09:00 - 17:00: PTA 1 CLUCEREASA, PTA 2 CLUCEREASA,PTA DOGARIE CLUCEREASA, PTCZ POMPE ITN CLUCEREASA;
09:00 - 17:00 PTA 2 RACOVIȚA, PTA 1 SELECT RACOVIȚA, PTA 2 SELECT RACOVIȚA, PTAb 3 RACOVITA, PTAb 4 RACOVITA.
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informații actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro.
Florin Frătică, fostul primar din Bradu, achitat de Curtea de Apel București în dosarul ANRP
Luni, 22 Aprilie 2019 13:51
# Măsura sechestrului a fost menținută
Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Florin Frătică, fostul primar al comunei Bradu, cât şi pe fostul consilierul juridic al Primăriei, Daniela Manolache şi pe ceilalţi doi inculpaţi din dosarul în care edilul era acuzat de abuz în serviciu. Mai mult, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. În acest dosar, Florin Frătică a fost trimis în judecată pentru retrocedarea unui teren soţilor Lenuţa şi Jean Georgescu. Prejudiciul fusese stabilit la 35 milioane lei, reprezentând suma acordată de către A.N.R.P. ca despăgubire pentru cele 19,13 ha teren.
Mai multe articole..
- Este oficial: Fuziunea de 50 miliarde dolari dintre Fiat Chrysler şi francezii de la PSA (Peugeot) a fost acceptată
- Caravana Educației, un proiect de anvergură inițiat de Tineretul Social- Democrat, a ajuns în Argeș
- Acțiune de colectare a deșeurilor vegetale de la gospodăriile din Mioveni
- Azi, intră în vigoare neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei
Pagina 1354 din 2874
«ÎnceputAnterior1351135213531354135513561357135813591360UrmătorSfârşit»



















