ATITUDINE IN ARGES

S-a reluat activitatea la DanBred. Una dintre ferme a fost repopulată

Luni, 10 August 2020 22:34

Pesta porcină africană a făcut ravagii la sfârșitul anului trecut, respectiv începutul acestui an, la societatea DanBred din comuna argeșeană Slobozia. La cele trei ferme ale companiei au fost sacrificați peste 76.000 de porci. La mai bine de 9 luni de la apariția primului focar, la una dintre ferme (Agropod Benta Nicu SRL n. red.) a reînceput repopularea, urmând ca în acestă lună să continue procesul de populare la încă o fermă (Agro Consulting Chiriac SRL n. red.).

 

VICTORIE! Deputatul Daniel Constantin a semnat un proiect de lege pentru barosani!

Miercuri, 16 Martie 2022 07:48

Deputatul argeșean Daniel Constantin s-a pus pe treabă! Ca să nu-l mai acuze presa că pierde vremea prin Parlament, liberalul a inițiat un proiect de lege. Dar ce spunem noi, a inițiat... a semnat un proiect de lege alături de alți colegi parlamentari. Ca să înțelegeți, semnatarii sunt câtă frunză și iarbă, că așa se prestează la Casa Poporului – în grup. Spre satisfacerea electoratului...

Dar să vedem pe ce proiect de lege și-a pus semnătura Daniel Constantin!  Proiect de Lege pentru declararea zilei de 11 aprilie ca „Ziua naţională a educaţiei financiare”. Bună treabă! Proiectul se află în dezbatere la comisiile parlamentare, deci mai are de parcurs câțiva pași până ar putea deveni lege.

 

Salariile bugetarilor vor fi înghețate

Luni, 23 Septembrie 2024 11:12

Guvernul României care se va forma după alegerile parlamentare din decembrie va fi pus în situația de a îngheța salariile bugetarilor., potrivit Edupedu.ro. Datoria publică a țării a depășit 50% din PIB, deci nu se poate evita ca lefurile angajaților din sistemul public să nu fie afectate. De altfel, anul 2025 se anunță dificil din punct de vedere economic și financiar.

 

Cei patru autopsieri condamnați, dați afară de la Spitalul Județean Argeș

Luni, 28 Ianuarie 2019 23:50

# Unitatea sanitară caută urgent autopsieri, fără experiență! # Conducerea spitalului a început „curățenia” în rândul angajaților cu probleme penale
Spre sfârșitul anului trecut, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat în dosarul „autopsierilor”. Patru angajaţi de la morga Spitalului Judeţean au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare pentru luare de mită. Este vorba de Cristian Nedelcu, Maria Marinel, Vasile Stan și Marian Păun. Condamnarea i-a costat scump pe autopsieri, conducerea spitalului luând decizia de a rezilia contractele de muncă ale acestora.

Comisia de circulație a Piteștiului lovește din nou! Alte propuneri, avizate pentru străzile și traficul din municipiu

Marţi, 15 Martie 2022 12:44

Comisia de circulație a Piteștiului a prestat din nou și a adus alte modificări pe străzile din oraș, respectiv în traficul rutier. Pe masa comisiei au fost opt propuneri, unele dintre ele fiind avizate, respinse, în timp ce altele sunt în analiză.

1. Prin adresa 10319/22.02.2022 se solicită avizul comisiei de circulație pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal în vederea realizării proiectului „Construire complex comercial”, situat în municipiul Pitești, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 180A și 180B, cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație. Avizat

 

 

Pagina 1399 din 2874

«ÎnceputAnterior1391139213931394139513961397139813991400UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea