ATITUDINE IN ARGES
La Corbi, rock-ul a fost la putere! Atmosferă electrizantă la Stonebird
Luni, 12 August 2019 12:44
În perioada 9-11 august, în comuna Corbi s-a desfășurat a II-a ediție a „Stonebird”, cel mai mare festival rock din mediul rural din România. A fost rock, a fost electrizant.
Rock-ul a fost la putere, la Corbi! Mii de fani au fost prezenți, timp de trei zile, la cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Decorul natural a îmbrăcat superb atmosfera rock. S-a respirat doar rock prin toți porii. A fost o atmosferă electrizantă. Porţile festivalului Stonebird s-au deschis larg, vineri, 9 august, pe dealul aflat aproape de centrul comunei. Concertele primei zile au început cu Andrei Păunescu, urmat de New Jersey (Italia) - cea mai bună trupă-tribut Bon Jovi din lume, Timpuri Noi, Dirty Shirt, Cristi Minculescu, Valter& Boro.
Directorul OCPI Argeș, printre membrii noului BPJ al PNL
Marţi, 25 Ianuarie 2022 12:35
În martie, se împlinesc doi ani de când Alexandru Florin Postelnecu a preluat funcția de director la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș. Deși, inițial, s-a vehiculat că mandatul său în conducerea instituției va fi unul de scurtă durată, iată că au trecut anii și îl regăsim tot în aceeași funcție. Mai mult, fiind din partea câștigătorilor, adică a lui Câțu, Florin Postelnecu a reușit să crească politic printre liberali, devenind din această lună și membru în Biroul Permanent Județean al PNL Argeș.
Drumul judeţean 704I Arefu-Lac Vidraru-Cumpăna a devenit, din nou, drum forestier
Marţi, 15 Februarie 2022 09:01
UPDATE: Luni, 14 februarie 2022, o delegația de la Consiliului Județean Argeș a mers în teren pentru a vedea, la fața locului, starea drumului județean DJ 704I Arefu (DN7C) - Lac Vidraru-Cumpăna (DN7C), în lungime de 21,5km.
Alături de delegația din care au făcut parte vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, consilierii județeni Eleodor Olavi Nițescu (PSD), Marius Postelnicescu (PNL) și Bogdan Ivan (PRO România) s-au aflat și directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, Alina Nicolau, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Piteşti, Gheorghe Mihăiţă și reprezentanți ai Direcției Silvice Argeș.
Concluzia acestei vizite este că starea drumului este foarte deteriorată și că trebuie găsite variante pentru modernizarea lui într-un termen cât mai rapid astfel încât să fie integrat într-un circuit turistic în condiții de siguranță. În acest sens, conducerea executivului și-a exprimat disponibilitatea ca o delegație a Consiliului Județean să poarte discuții și cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării pentru a identifica și alte posibile surse de finanțare.
Mircea Baniciu cântă la Golești, la Festivalul Rod cu Spor!
Vineri, 13 Septembrie 2024 12:11
Artistul Mircea Baniciu vine în Argeș, la Muzeul Golești, pentru a încânta publicul în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de meșteșuguri și produse tradiționale ”Rod cu Spor”, organizat de Consiliul Județean Argeș.
Iubitorii de muzică folk sunt așteptați sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 17.00, la un spectacol de zile mari.
Peste 200 de creditori, în dosarul insolvenței societății Daniela Construcții
Luni, 15 Octombrie 2018 13:39
# Și cele 150 de persoane, care au achitat bani în avans pentru firma lui Inquieto în vederea achiziționării de locuințe, se numără printre creditori # Un creditor a cerut, deja, înlocuirea administratorului judiciar
Dosarul de insolvență a Daniela Construcții, firma italianului Nicola Inquieto, a devenit unul uriaș cu 205 creditori. Decăderea „imperiului” italianului în județul nostru a venit după ce bunurile societății sale au fost puse sub sechestru de Parchetul Tribunalului Napoli, fapt ce a condus în cele din urmă și la solicitarea sa de deschidere a procedurii de insolvență. Printre creditorii societății se numără o parte din cele 150 de persoane care riscă să îşi piardă casele şi banii daţi ca avans, în această categorie fiind cei care au făcut rate direct la dezvoltator.
Mai multe articole..
- Două fetițe din Argeș au cucerit Hollywood-ul la un concurs de talente
- Primarul din Corbi le predă, gratuit, o lecție de economie guvernanților, în plină criză a coronavirusului
- Liberalilor le-a trebuit mai bine de un an ca să îl înlocuiască pe Mitrofan
- Primăria Țițești vrea să concesioneze peste 120 de hectare de pajiști!
Pagina 1434 din 2874
«ÎnceputAnterior1431143214331434143514361437143814391440UrmătorSfârşit»



















