ATITUDINE IN ARGES
Miuțescu se întoarce! Aduce câini cu covrigi în coadă, lapte și miere! Toată lumea să apeleze la el!
Marţi, 18 Ianuarie 2022 11:20
Fostul președinte al PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a revenit cu promisiuni, din calitatea de membru al partidului Forța Dreptei, al lui Ludovic Orban.
Fântâna de la Ilma, din comuna Bradu, va fi sfințită de Izvorul Tămăduirii
Marţi, 08 Februarie 2022 08:30
Vești bune pentru locuitorii comunei Bradu! După ce lucrarea de forare a unui puț de mare adâncime pentru furnizarea apei potabile în zona lacului Ilma a fost realizată încă din toamna anului trecut, în zonă vor continua și alte lucrări importante. Administrația locală dorește amenajarea trotuarului, precum și asfaltarea străzii Lacului. Aceste lucrări se doresc a fi realizate până la Paște. De asemenea, pe 29 aprilie, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, se va sfinți apa, la fântâna de la Ilma, din satul Bradu de Sus.
Salariul mediu net a depășit 1000 de euro în România!
Joi, 12 Septembrie 2024 11:13
Institutul Național de Statistică a anunțat astăzi că salariul mediu net a ajuns la 5242 de lei, adică 1.055 de euro. Vestea îl bucură mai ales pe premierul Marcel Ciolacu pentru că la preluarea mandatului de prim-ministru a promis că salariul mediu va ajunge la 1000 de euro.
”Am reușit să creștem salariul mediu net din România peste pragul de 1000 de euro și consolidăm acest plafon în fiecare lună!
La preluarea mandatului, câștigul salarial mediu net era de 4600 lei. Am promis atunci românilor că la 1 ianuarie 2025 câștigul salarial mediu net în România va depăși 1000 euro. M-am angajat să susțin continuu creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare a salariaților, pentru că venituri mai mari înseamnă o productivitate a muncii mai ridicată. Pe scurt, dezvoltare.
Reîncepe, la Curtea de Apel, procesul Ancăi Alexandrescu
Luni, 08 Octombrie 2018 23:59
# Fosta șefă a DSP Argeș a fost achitată în primă instanță. Procurorii au atacat hotărârea.
Pe 24 octombrie se judecă, de data aceasta la Curtea de Apel Pitești, cazul Ancăi Alexandrescu. În primă instanță, aceasta a fost achitată pentru infracțiunile de abuz în serviciu de care a fost acuzată. Numai că Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a atacat hotărârea. Hotărâre atacată și de Diana Modoacă, administratorul farmaciei din Călinești, care a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 3 ani și, în plus, i s-a menținut sechestrul asigurator asupra unor imobile.
JIHAD pe scena politică! PNL vrea să pună laba pe PMP!
Marţi, 18 Ianuarie 2022 10:38
# Miza este infrastructura partidului. PMP are 50 de primari în țară, numai 2 în Argeș
Mai multe articole..
- Lucrări importante finalizate în 2021 la Dârmănești, planuri îndrăznețe pentru 2022
- DACIA lansează noul model Logan XX, ediție limitată
- Încep înscrierile pentru participarea la ediția a 18-a a târgului de produse de sezon „TOAMNA PITEȘTEANĂ”!
- Partenerii de afaceri ai lui Cătălin Chelu, trimiși în judecată pentru delapidarea ALPROM
Pagina 1439 din 2874
«ÎnceputAnterior1431143214331434143514361437143814391440UrmătorSfârşit»



















