ATITUDINE IN ARGES

Controverse la început de an școlar!

Miercuri, 11 Septembrie 2024 14:49

# Ministra Educației îi calmează pe părinți

Ieri, pe rețelele sociale s-a distribuit informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu. Chiar din prima zi de școală părinții au fost puși să semneze contractul educațional din acest an școlar, iar informațiile controversate au circulat rapid, spre neliniștea părinților. Ministra Educației, Ligia Deca, a dezmințit informațiile, într-un comunicat publicat de reprezentanți ai ministerului:

”Semnarea contractului educațional NU afectează exercitarea drepturilor părintești! Conform ROFUIP, unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților, conform prevederilor legale în vigoare. Prin hotărâre a consiliului de administrație, la contractul educațional pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcție de specificul fiecărei unități și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți. Această afirmație nu îi aparține ministrului educației! Informația a apărut pe rețele sociale și nu provine din surse oficiale.”

 

 

Firma lui Nicolescu se bate cu Poliția Argeș. Și câștigă!

Luni, 24 Septembrie 2018 19:03

S-a scris mult, în ultimii ani, despre  conflictul de interese semnalat de Agenția Națională de Integritate în privința raporturilor comerciale dintre firmele controlate de Constantin Nicolescu, pe de o parte, și instituții din subordinea, autoritatea sau subordonarea Consiliului Județean Argeș - instituție al cărei președinte era acesta – pe de altă parte.

Ponta și Tăriceanu s-au dus cu Plugușorul la Ciolacu!

Luni, 10 Ianuarie 2022 23:41

Se pregătesc noi surprize pe scena mare a politicii! Săptămâna trecută, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au fost să-l colinde pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, chiar la sediul partidului. Surse social-democrate au declarat, pentru Comisarul.ro, că Ponta și Tăriceanu au venit cu gânduri mari la PSD. Că tot s-a schimbat anul, cei doi speră să li se schimbe și norocul în politică. Umblă vorba de o fuziune între PSD-ProRomânia și ALDE.

 

Pe 8 februarie se votează bugetul județului Argeș

Luni, 07 Februarie 2022 12:40

 

Pe 8 februarie se va vota în ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022. Bugetul inițial al județului Argeș este de 612.530 mii lei.

 

„Bugetul inițial arată undeva la 120 de milioane de euro. O creștere semnificativă față de cel avut anul trecut. În bugetul inițial din acest an sunt incluse și sume din bani europeni pentru că avem proiecte spre finalizare și mai avem acei 8,7 milioane de euro din împrumut, bani care voi fi cheltuiți doar pentru asigurarea cofinanțării. Una peste alta, bugetul inițial arată mai bine ca cel de la începutul anului trecut și previziunile sunt bune în așa fel încât sperăm că vor mai fi reglări în plus”, a precizat Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș.

Cod galben de inundații în Argeș!

Miercuri, 11 Septembrie 2024 12:12

Mai multe județe, printre care și Argeșul se află sub cod galben de inundații. De astăzi, de la ora 12.00 până mâine la aceeași oră sanunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri.

Potrivit Știripesurse.ro, județele afectare sunt: Harghita, Covasna, Brașov, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Tulcea și Constanţa, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

 

Pagina 1444 din 2874

«ÎnceputAnterior1441144214431444144514461447144814491450UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea