ATITUDINE IN ARGES

Primăria Budeasa – apel către cetățeni

Miercuri, 19 Ianuarie 2022 07:06

Primăria Budeasa face un apel către toti cetățenii să respecte normele minime de conduită și le reamintește celor care vandalizează mobilierul urban că administrarea domeniului public se realizează din banii contribuabililor.

„Rugăm cetățenii, care observă astfel de fapte antisociale și de vandalism, să sesizeze Politia Locală Budeasa, la numărul de telefon 0753054640, pentru aplicarea sancțunilor ce se impun. Dacă ne dorim o comună civilizată, acest lucru trebuie să pornescă de la fiecare dintre noi!”, a transmis primarul Nicolae Mihail Rachieru.

 

După „lupte seculare”, copiii de la Tufanu pot merge și ei la grădiniță

Joi, 05 Septembrie 2024 13:26

Până în acest an în satul Tufanu, din comuna Mălureni, nu exista amenajată o grădiniță, iar copiii practic nu aveau acces la învățământ. Și asta în condițiile în care grupa mijlocie și grupa mare sunt obligatorii, conform legii. Din acest an școlar, la Mălureni va funcționa prima unitate de învățământ modulară din țară realizată exclusiv cu resurse de la Rezervele Statului.

După ce în 2023 s-a înființat aici pentru prima data învățământ gimnazial, elevii fiind nevoiți înainte să parcurgă în jur de 10 km dus-întors, prin pădure, pentru a participa la ore, a venit și rândul preșcolarilor de a merge la grădiniță. După lungi eforturi a fost găsită, în final, o soluție pentru cei mici.

 

Corneliu Berevoianu, cercetat pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara

Luni, 16 Iulie 2018 13:49

# Fostul primar de la Nucșoara, un nou dosar penal #  După ce a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție într-un dosar cu fonduri europene, fostul edil este acuzat acum că alături de alte persoane au creat un prejudiciu UAT Nucșoara de aproape 400.000 lei

Corneliu Berevoianu, fostul primar pedelist de la Nucşoara, a fost trimis în judecată, în luna iunie 2018, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru delapidare în formă continuată și angajare a cheltuielilor din buget peste limita creditelor bugetare aprobate. Alături de acesta a fost trimis în judecată și Mihai Tița, fostul inspector cu atribuții financiar contabile al Primăriei Nucșoara, dar și omul de afaceri Florin Petrescu.

 

Colegiul Brătianu împlinește, vineri, 158 de ani!

Joi, 05 Septembrie 2024 17:21

 

Un eveniment important din istoria orașului Pitești a fost înființarea „Gimnaziului teoretic” la 6 septembrie 1866, cunoscut o perioadă sub denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu”, astăzi Colegiul Național „Ion C. Brătianu”. În anul școlar 1873 - 1874, gimnaziul a funcționat cu toate cele 4 clase și cu un număr de 6 profesori (4 plătiți de stat și 2 de județ). De la 1 aprilie 1877, plata tuturor profesorilor a fost făcută din bugetul statului (9 profesori).

În anul 1894, în urma unor numeroase intervenții adresare ministerului de către profesorii gimnaziului, autorități și o serie de cetățeni din Pitești, gimnaziul s-a transformat în liceu, înființându-se clasa a V-a, iar în următorii ani și celelalte clase.

 

53 de ani de la inaugurarea Hidrocentralei Vidraru

Luni, 09 Decembrie 2019 15:09

# Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa şi al nouălea în lume
Pe 9 Decembrie1966 intra în funcţiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeş. La momentul inaugurării, barajul Vidraru, fabricat din beton în dublu arc era al 5-lea în Europa şi al 9-lea în lume, cu cei peste 166 metri înălţime, 25 metri grosime la bază şi 6 metri grosime la coronament.

 

Pagina 1466 din 2874

«ÎnceputAnterior1461146214631464146514661467146814691470UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea