ATITUDINE IN ARGES

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vești excelente în Argeș: ”S-a turnat asfalt pe circa 90% din tronsonul Pitești - Curtea de Argeș al autostrăzii spre Sibiu!”.

Vineri, 05 Iulie 2024 13:28

 

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, prim-vicepreședinte PSD, a fost vineri, 5 iulie, împreună cu Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, pe o parte din traseul Autostrăzii Pitești - Sibiu pentru a verifica stadiul lucrărilor.

Însoțiți de Constantin Panțurescu, primarul municipiului Curtea de Argeș, de Cristian Pistol, directorul general CNAIR, și de reprezentanți ai firmei constructoare, Sorin Grindeanu și Ion Mînzînă au ajuns și la tunelul de la Momaia care va asigura legătura dintre tronsonul Pitești - Curtea de Argeș și restul autostrăzii peste munți spre Sibiu. Cu acest prilej, ministrul Sorin Grindeanu a remarcat ritmul acelerat al lucrărilor și a punctat faptul că pe tronsonul Pitești - Curtea de Argeș deja s-a turnat asfalt pe aproximativ 90% din lungimea totală, iar lucrările la tunelurile “Daniela” și ”Alina” care străpung Dealul Momaia sunt la peste 50% din stadiul de execuție.

 

Consilierii județeni de la PRO România, mână în mână cu PSD-ul. Proiecte aprobate fără a ști ce se votează

Miercuri, 04 August 2021 14:32

# Bogdan Ivan: „Suntem pentru. N-am înțeles despre ce este vorba. Nu știm prea multe”

În ședințele Consiliului Județean Argeș se votează proiectele doar de dragul de a se vota. Președintele Ion Mînzînă s-a obișnuit să le convoace doar on-line, de când cu pandemia. Având majoritate în CJ Argeș, consilieri județeni de la PSD cam fac ce le taie capul. De multe ori sunt acompaniați și de cei de la PRO România. Iar colegii lor de la PNL și USR PLUS sunt, mai degrabă, resemnați, uitând să facă o opoziție serioasă.

Așa s-a întâmplat și în ședința extraordinară a CJ Argeș, din 5 iulie, atunci când consilierul județean Bogdan Ivan, președintele PRO România Argeș a votat un proiect de hotărâre, fără a ști exact ce votează. Lucru chiar recunoscut de acesta în timpul ședinței.

Record! Nicolae Ivănescu - 18 dosare de executare silită, doar în 2017

Luni, 29 Ianuarie 2018 12:28

Avalanșă de executări silite pe numele omului de afaceri Nicolae Ivănescu. Pe rolul Judecătoriei Pitești, „Nenea” Ivănescu deține un record greu de bătut de alt afacerist sau de oricare altă persoană. Numele său apare, ca debitor, în 18 dosare de încuviințare executare silită. La acestea se adaugă, bonus, alte două dosare, deschise de Ivănescu, în care se cere suspendarea executării.

 

Crește prețul gigacaloriei la Pitești

Luni, 18 Octombrie 2021 10:30

 

# Marți, 19 octombrie, țedință importantă de Consiliu Local Pitești

În această săptămână, pe 19 octombrie, se va desfășura o ședință extraordinară de Consiliu Local Pitești, care va avea cinci proiecte inițiate de primarul Cristian Gentea. Consilierii locali se vor întâlni pentru a stabili ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei plătit de piteșteni în această iarnă, în urma creșterii masive a costurilor cu energia electrică și gazele. Aleșii locali urmează să decidă dacă vor majora prețul la energia termică furnizată în sistem centralizat pentru populație. Noul preț propus, conform, proiectului de hotărâre, este de 385 de lei, cu TVA, pe gigacalorie, preț ce va intra în vigoare odată cu aprobarea proiectului.

Festivalul tinerilor rockeri revine la Pitești!

Vineri, 05 Iulie 2024 10:38

În perioada 12 - 13 iulie 2024, iubitorii de muzică rock din Pitești și din întreaga țară sunt așteptați în Parcul „Lunca Argeșului” din Pitești, unde se vor bucura de muzică live cu trupe de top și de o atmosferă de neuitat, oferite de RebelX Young Rock Festival, ediția a III-a!

 

Organizat anual în Pitești, de Asociația „La Pietre”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, RebelX este festivalul care promovează trupele noi și tinere din România. Spectatorii vor descoperi, în cadrul evenimentului, marile trupe de rock de mâine și se vor întâlni cu trupele rock consacrate ce vor urca pe scena RebelX: Trooper, Kempes, Gothic, Breathelast, Nuanțe, Wildchild, Electric Humidity, Love Bite, Overburn, Destin.

 

Pagina 1535 din 2877

«ÎnceputAnterior1531153215331534153515361537153815391540UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea