ATITUDINE IN ARGES

Gaze naturale cu miros penal la Bârla, Poiana Lacului și Lunca Corbului

Luni, 15 August 2016 10:49

# Corpul de Control al Ministerului Energiei – sesizare pentru posibile fapte de corupție pentru contracte încheiate, în Argeș, de Tehnologica Radion

Corpul de Control al Ministerului Energiei a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile fapte de corupţie săvârşite de funcţionari din Ministerul Economiei în privinţa unor contracte încheiate cu firma Tehnologica Radion, deţinută de Theodor Berna, supranumit în presă şi “regele asfaltului”.

Instituţia a efectuat un control la Direcţia Generală de Petrol şi Gaze (DGPG) din cadrul Ministerului Energiei, care în anii trecuţi se afla în subordinea Ministerului

 

PSD Argeș: ”Pandemia a arătat cât de vulnerabilă este România”

Luni, 12 Octombrie 2020 13:21

# Guvernul PNL nu are nicio viziune în ceea ce privește agricultura

Pandemia a arătat cât de vulnerabilă este România pentru că Guvernul PNL nu are nicio viziune în ceea ce privește agricultura și nu este capabil să vină cu soluții care să asigure hrana românilor din producția internă.
Guvernul liberal a oprit ori subfinanțat programe vitale, lansate de PSD, a eșuat să acorde la timp despăgubirile pentru calamități, iar fermierii români sunt la pământ.

Gelu Tofan - ales ca prim înlocuitor de drept al primarului Gentea

Luni, 01 Martie 2021 11:21

# Nici când candidează de unul singur, liberalul nu e votat de toată lumea

Consiliul Local Pitești a ales, în ședința ordinară de joi, 25 februarie, înlocuitorul de drept al primarului Cristian Gentea. În urma înțelegerii din cadrul Coaliției de Dreapta (PNL – USR PLUS), s-a stabilit ca Gelu Tofan să fie cel căruia îi va delega primarul Gentea dreptul de semnătură pe perioada când va fi plecat în concediu, delegații sau pentru alte situații. Cu toate că a candidat de unul singur, Gelu Tofan nu a fost ales de toți consilierii locali piteșteni.

 

Apă Canal 2000 SA recomandă: Protejaţi contoarele de apă împotriva îngheţului!

Marţi, 16 Ianuarie 2024 07:42

 

Apă Canal 2000 SA aduce la cunoştinţa utilizatorilor necesitatea luării de măsuri de protejare a instalaţiilor de alimentare cu apă pentru a evita apariţia problemelor legate de îngheţul acestora.

După cum prevede şi regulamentul serviciului, utilizatorii au obligaţia de a asigura protecţia şi integritatea fizică a contorului de apă, a vanelor ce echipează branşamentul şi a căminului aferent. În cazul funcţionării anormale în condiţii de îngheţ, reparaţiile şi/sau înlocuirea contorului sunt efectuate de Operator pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului.

 

Hexi Pharma e mic copil!

Luni, 08 August 2016 00:00

# De la Argeșfarm la Catena, sau cum să pui mâna pe o mină de aur! # Fildas Trading, distribuitorul farmaciilor Catena, profit net de peste 628 miliarde lei vechi în 2015 # Doi argeșeni, în vârful piramidelor Catena și Fildas Trading

Sumă uluitoare pentru Fildas Trading, distribuitorul farmaciilor Catena: peste 628 miliarde de lei vechi profit net în 2015. Astfel, distribuitorul lanțului de farmacii înregistrează un salt de profit astronomic față de principalele sale contracandidate.

 

Pagina 1731 din 2881

«ÎnceputAnterior1731173217331734173517361737173817391740UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea