ATITUDINE IN ARGES

Nicolescu, Dobre, Penescu și alții ar putea scăpa din pușcărie mult mai repede decât și-au imaginat!

Luni, 18 Iulie 2016 00:00

# Proiect de amnistie depus la Ministerul Justiţiei de un grup de ONG-uri

Un grup de ONG-uri a depus la Ministerul Justiţiei un proiect de lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea colectivă a unor pedepse.  În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că România are un număr comparabil de deţinuţi cu state cu o populaţie mult mai mare, precum Franţa şi MareaBritanie, că avem un grad de ocupare de peste 200% şi condiţii care în loc să reeduce condamnaţii, îi supune torturii pe aceştia şi îi transformă în pericol pentru societate. Autorii proiectului mai arată

 

Bunurile lui Euro Construct Edilitar 2008 S.A., ventuza S.C. APĂ CANAL 2000 S.A., scoase la licitație de lichidator

Luni, 28 August 2017 11:13

# Printre cei 37 de creditori, Primăria Pitești și Primăria Ștefănești
Cine nu mai ține minte, din vremurile bune, de dinainte de criză, satelitul celebru al găunoasei S.C. APĂ CANAL 200 S.A.?  S.C. EURO CONSTRUCT EDILITAR 2008 S.A., căci despre acest satelit este vorba, era punctul în care toate combinațiile și, uneori, matrapazlâcurile, își găseau, în mod fericit, rezolvarea. După cum fericită a fost, până la un punct, și colaborarea între nașul Gelu Mujea, șeful absolut al Apă Canal, și finul Teodor Cudalbu, uns imediat șef la satelitul-sugativă al firmei mamă.

Ana Stan: „Votul nostru a fost viciat. Nu am avut libertatea de a alege”

Marţi, 16 Februarie 2021 17:21

# „Nu se pune semnul egal între atitudinea mea din aceste zile și intenția de a pleca în altă parte”

După ce și-a anunțat demisia din Consiliul Local Pitești, Ana Stan va pleca și din PNL. Fostul consilier local a explicat o parte dintre motivele care au stat la baza deciziei de a accepta propunerea lui Dănuț Dinu de a candida la  funcția de viceprimar, deși partidul din care făcea parte avea deja desemnat un om care să îl reprezinte.

 

Primarul Ion Georgescu, eliberat din Penitenciarul Mioveni

Joi, 28 Decembrie 2023 13:22

 

 

Ion Georgescu va petrece Revelionul alături de cei dragi.

Joi, 28 decembrie, Curtea de Apel Pitești i-a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

Georgescu se afla în arest preventiv de la începutul lunii octombrie. Instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, care se afla în arest în Penitenciarul Mioveni.


Omul de afaceri Corin Boian bagă mâna în buzunarul Consiliului Județean Argeș pentru chiria de la fosta secție de oncologie

Luni, 18 Iulie 2016 00:00

# După patru ani de procese și cinci instanțe care s-au contrazis pe competență

Au trecut exact patru ani de când Corin Boian se judecă cu Consiliul Județean Argeș pentru chiria neîncasată de la acesta, chirie aferentă spațiului în care, până recent, a funcționat secția de oncologie a Spitalului Județean Argeș. Clădirea, poziționată într-o zonă centrală a Piteștiului, în spatele ITM, a fost retrocedată în anul 2006 de foștii proprietari. În 2007, imobilul a fost achiziţionat de omul de afaceri Corin Boian. Conform legii, după retrocedare trebuie menținută destinația clădirii minim cinci ani, ceea ce

 

Pagina 1737 din 2881

«ÎnceputAnterior1731173217331734173517361737173817391740UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea