ATITUDINE IN ARGES

Scoaterea interceptărilor ca probă îi salvează pe inculpații din ”Consultanța”?

Luni, 14 Martie 2016 15:37

# Ce spun avocații și primarii anchetați

Ultima decizia a Curții Constituționale a României, conform căreia SRI nu mai poate face interceptari în dosare penale a fost primită cu reticență de DNA. Laura Codruța Kovesi a catalogat-o ca pe "o reală problemă" pe care o creează instituției pe care o conduce, precizând că "anumite persoane care sunt implicate în dosare DNA au invocat această excepție". Deși ar fi fost o gură de oxigen pentru cei 38 de primari implicați în dosarul Consultanța, dosar care se bazează pe interceptări ale primarilor, unde se pronunță și numele fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, dar și pe cel al deputatul Mircea Drăghici, avocații spun că, în cazul lor, ultima decizie a CCR nu va mai avea efect.

 

Doi deputați de Argeș, funcții importante în Parlament

Luni, 28 Decembrie 2020 14:51

Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș al PSD, a fost aleasă în funcția de președinte al Comisiei de Administrație Publică din cadrul Camerei Deputaților, una dintre cele mai importante din Parlament. Este o recunoaștere a activității desfășurate de către PSD Argeș și a rezultatelor obținute în alegerile locale și parlamentare din acest an. În acest fel, parlamentarii, Consiliul Județean și primarii, alături de ceilalți aleși ai PSD, vor face echipă și vor putea lucra împreună pentru a duce Argeșul pe primul loc!
Alte 7 comisii din Camera Deputaților au, de asemenea, președinți din rândurile parlamentarilor PSD. De asemenea, deputatul argeșean Nicolae Georgescu (foto) a fost desemnat vicelider al Grupului Parlamentar al PSD.

 

IPJ Argeș recrutează. Cererile de înscriere se depun până la 5 noiembrie

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 06:32

 

Până la data de 5 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș primește cereri de înscriere pentru trei dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne. Candidații se pot încrie la o singură școală postliceală, iar locurile scoase la concursurile de admitere sunt comune femei-bărbați.

Perioada aferentă desfășurării întregii sesiuni de recrutare este octombrie 2023 – februarie 2024, iar unitățile pentru care Serviciul Resurese Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș va realiza recrutarea de candidați sunt următoarele:

 

 

Sănătatea Publică Argeş nu se mai face bine! Perhidrolul Sorinei Honţaru a “ars-o” de tot

Luni, 14 Martie 2016 15:35

# 42 de copii au ajuns la spital cu toxiinfecţii, după ce au mâncat la şcoala I. L Caragiale din Piteşti # Prefectul Cristian Soare solicită în continuare demisia şefei de la DSP, Sorina Honţaru, dar nimeni nu-l ia în seamă # Inspectoratul Şcolar Argeş va verifică, acum,  toate cantinele din incinta unităţilor şcolare şi preşcolare

Zeci de copii, elevi la Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale” din Piteşti, au ajuns la Spitalul de Pediatrie cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la şcoală. Elevii  erau înscrişi în programul step by step şi de aceea luau masa aici.După primele verificări, inspectorii DSP susţin că ar fi vorba despre un adenovirus, care a

Primărița din Moșoaia, Simona Bușcă: ”Am datoria să vă transmit, cu sinceritate, câteva gânduri cu privire la candidatura mea”

Luni, 14 Septembrie 2020 23:49

Tânăra Simona Bușcă, primar interimar al localității natale, Moșoaia, a ținut șă își dezvăluie, virtual, gândurile și ideile pe care le are. Arătând, atât aici cât și prin comportamentul anterior că o femeie, chiar și tânără, poate avea țeluri serioase și pentru atingerea cărora nu se sfiește să depună eforturi. Felicitări, Simona Bușcă. Iată scrisoarea sa:

 

Pagina 1769 din 2872

«ÎnceputAnterior1761176217631764176517661767176817691770UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea