ATITUDINE IN ARGES
Deputatul Cătălin Rădulescu – internat la spital. Ratează votarea moțiunii de cenzură
Luni, 31 August 2020 14:37

Deputatul argeșean Cătălin Rădulescu este internat în spital din cauza unei bronșite acute. Acesta ar fi explicat că nu va ajunge să voteze moțiunea de cenzură. ”Există posibilitatea sa nu votez moțiunea , fiind bolnav in spital cu criza acută de bronșita”, a precizat Cătălin Rădulescu, conform știripesurse.ro.
Conform aceleiași publicații, deputatul ar fi fost contactat de liberali, care i-au promis susținere la Argeș, pentru alegerile parlamentare, dacă lipsește la vot.
Rucăr - litigiu amânat între primărie și un constructor
Joi, 03 Decembrie 2020 08:32
# 850.000 lei sau finalizarea asfaltării a 16 străzi
La Rucăr se asfaltează de zor, pe baza unui contract inițial reziliat. La 12 aprilie 2018 comuna a semnat, cu o asociere de firme, un contract pentru asfaltarea a 16 străzi locale. Câștigători: S.C. RATELEN CONSTRCT SRL și S.C. HVID CONSULTING GRUP SRL. Toate bune și frumoase, numai că asocierea de firme menționată, a cărei lider era Ratelen Construct, a făcut ceva din lucrări după care a abandonat șantierul. Au urmat câteva luni de somații, de explicații. După ceva timp explicațiile au încetat și ele rămânând, ca ultimă soluție, justiția.
Tinerii de succes ai Argeșului! Emil Cențiu, angajat la o bancă de investiții din Londra: „Vin în țară doar în vacanță”
Joi, 28 Septembrie 2023 12:54
Zilele trecute, Romanian Science Festival (RSF) a adunat în Argeș mai mulți tineri cercetători și profesioniști din diferite domenii, care au venit din șapte țări special pentru acest eveniment. Festivalul a fost și în acest an o reușită. Sute de voluntari, alături de mentorii RSF și profesorii coordonatori, au arătat celor interesați frumusețea științelor. Cu această ocazie, au participat și mai mulți tineri argeșeni, care au plecat din țară pentru a studia în străinătate și au reușit să-și facă o carieră în domeniul dorit.
Zeci de dosare la instanțele de judecată pentru moara din Ștefănești
Luni, 18 Ianuarie 2016 22:18
# Judecătorii nu mai știu cărei instanțe aparține competența(?!) Dosare plimbate de la Tribunal la Tribunalul Comercial. Și de acolo la Curtea de Apel Pitești. De ce?!
Așa cum am promis, revenim cu subiectul – prezent în zeci de dosare, închise sau pe rol – morii din Ștefănești. Aceasta a fost, mulți ani, în proprietatea statului român. Acum aproximativ 10 ani, este revendicată de moștenitorii vechiului proprietar, care o vând, la puțin timp, unui grup de câteva persoane. Și aceștia încearcă să înstrăineze imobilul, de data aceasta firmei care o închiriase și care o folosea de mult timp. Doar că… actul inițial este reziliat. Și de aici, un război greu de imaginat, dus
Ministrul pentru Mediul de Afaceri - vizită de lucru la Pitești
Luni, 10 Aprilie 2017 14:01
Marți, 5 aprilie, la Sala Mare a Consiliului Județean Argeș, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu a prezentat Programul ”Start-up Nation - Romania” - program în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii.
Alături de ministrul Alexandru Petrescu s-au aflat Ministrul Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Simona Brătulescu, prefectul Emilian Dragnea, parlamentari, conducerile Asociației Oamenilor de Afacerilor, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură și Federației Patronale a IMM-urilor Argeș. Sala mare a Consiliului Județean Argeș a fost arhiplină, la prezentare fiind prezenți oameni de afaceri și tineri studenți de la facultățile cu profil economic ale celor două universități din Pitești.
Mai multe articole..
- Scandal la Popești. Acuzații de mită electorală la adresa candidatului PNL la primărie
- Încep lucrările la Muzeul Județean și Galeria de Artă
- Fostul ministru al Mediului nu se lasă! Va depune un proiect pentru controlul populaţiei de urşi!
- Parcarea de la Cinema București, în continuare, locul preferat al taximetriștilor ilegali
Pagina 1791 din 2870
«ÎnceputAnterior1791179217931794179517961797179817991800UrmătorSfârşit»



















