ATITUDINE IN ARGES

Pe 8 septembrie va fi organizată Ziua Comunei Lunca Corbului

Marţi, 05 Septembrie 2023 11:49

 

Pe 8 septembrie va fi mare sărbătoare în localitatea Lunca Corbului. Cu ocazia „Zilei Comunei”, primarul Gheorghe Drăgan a pregătit mai multe surprize localnicilor. Petrecerea va fi susținută de următorii artiști: Gemele Neacșu, Mariana Stan, Monik Angels, Daniela Gyorfy, Cristi Dules și Emilia Ghinescu.

 

 

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, încolțită, la Pitești, de primari și de presă

Luni, 28 Septembrie 2015 14:14

# Primarii i-au reproșat atât nemișcarea ministerului cât și a Direcției Apelor Argeș în fața amenințărilor de inundații

Prezentă, săptămâna trecută,  la Piteşti, la lucrările Colegiului Prefectural, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu a ținut un discurs lung și aproape convingător cu privire la preocupările instituției pe care o conduce pentru asigurarea plății investițiilor în teritoriu, pentru prevenirea efectelor inundațiilor și altele. Totul a fost frumos pentru doamna ministru… până la punctul ”diverse”. La acest punct, discursul ministerial s-a năruit

Simona Bușcă, desemnată candidatul PSD pentru Primăria Moșoaia: „Am putere de muncă și îmi doresc să fac lucruri bune pentru comunitatea în care trăiesc”

Luni, 27 Iulie 2020 20:45

PSD Moșoaia și-a desemnat candidatul la primărie. Victorița Simona Bușcă a obținut susținerea deplină a membrilor Adunării Generale, devenind președintele organizației locale și candidatul partidului la Primăria Moșoaia! O persoană tânără care, împreună cu echipa sa, va pune suflet și energie pentru dezvoltarea comunei.

 

Gheorghe Negoi a fost reconfirmat ca viceprimar al comunei Bradu

Luni, 09 Noiembrie 2020 22:42

Scandalurile și golănelile ar trebui să se fi încheiat la Bradu, unde primarul Dan Stroe a fost reales de aproape 70% din participanții la vot. Mai nou, a fost reconfirmat și viceprimarul, Gheorghe Negoi, cu 11 voturi dintr-un total de 15. Astfel, săptămâna trecută, La Bradu a avut loc ședința Consiliului Local pentru alegerea viceprimarului localităţii. Vechiul viceprimar, Gheorghe Negoi, a fost ales din nou viceprimar de către 11 dintre cei 15 aleşi locali.PSD are la Bradu 10 consilieri locali; deci, Negoi a fost votat şi de un consilier din opoziţie. S-a reîntregit o echipă de success, o echipă orientată spre binele locuitorilor. Spor la muncă!

27 de tineri din Argeș vor fi premiați

Luni, 28 August 2023 19:45

 

Vești bune pentru elevii de 10! Guvernul a adoptat, pe 24 august, o hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, sesiunea 2023, şi la examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023. La nivelul județului Argeș 27 de tineri vor fi premiați. 21 dintre ei au obținut media 10 la Evaluarea Națională, iar șase la BAC.

 

 

Pagina 1823 din 2869

«ÎnceputAnterior1821182218231824182518261827182818291830UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea