Ludovic Orban a ajuns consilierul lui Nicușor Dan!

Luni, 06 Octombrie 2025 11:44

Astăzi, fostul premier al României, Ludovic Orban, începe un nou job în calitate de consilier prezidențial pentru politică internă al președintelui României, Nicușor Dan. După o lungă perioadă de absență în prima linie, Orban pune mâna pe o funcție călduță, ca semn de apreciere din partea lui Nicușor, pentru susținerea din campania electorală.

România trebuie să facă economii serioase, dar șeful statului și-a luat nu mai puțin de 16 consilieri.

 

Nicușor Dan și-a luat consilieri prezidențiali. Niciunul din ei nu reprezintă Educația sau Cercetarea

Luni, 06 Octombrie 2025 11:31

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat componența echipei sale de consilieri prezidențiali, consilieri de stat și consilieri onorifici. Potrivit Edupedu.ro, niciunul dintre consilieri nu reprezintă Educația sau Cercetarea, deși liderul de la Cotroceni e fost olimpic internațional la matematică, deci o personalitate care ar fi trebuit să pună Educația pe un loc inportant.

Conform sursei citate, printre noii consilieri se numără nume cunoscute din mediul diplomatic, politic și universitar:

  • Marius Lazurca, consilier prezidențial pentru politică externă (din 6 octombrie);
  • Valentin Naumescu, consilier prezidențial pentru afaceri europene (din 1 noiembrie);
  • Ana-Maria Geană, consilier de stat pentru românii de pretutindeni (din 6 octombrie);
  • Eugen Tomac, consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni (din 6 octombrie);
  • Cosmin Soare, consilier prezidențial pe probleme constituționale (din 1 noiembrie);
  • Alexandru Ciurea, consilier prezidențial pe probleme juridice (din 6 octombrie);
  • Andrei Popovici, consilier onorific pentru economie (din 6 octombrie);
  • Ramona Dinu, consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism (din 6 octombrie);
  • Ludovic Orban, consilier prezidențial pentru politică internă (din 6 octombrie);
  • Diana Iancu, consilier prezidențial pentru comunicare publică (din 6 octombrie);
  • Ștefania Simion, consilier de stat pentru mediu (din 6 octombrie);
  • Diana Pungă, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă (din 1 noiembrie);
  • Cristian Roșu, consilier de stat pentru relații publice (din 1 noiembrie);
  • Andreea Miu, consilier prezidențial, coordonator al Secretariatului General al Administrației Prezidențiale (din 1 noiembrie);
  • Ștefan Dragomirescu, consilier de stat pentru administrarea patrimoniului și logistică (din 6 octombrie);
  • Roxana Butnaru, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor (din 1 noiembrie).

După 50 de ani, la Pitești, s-a deschis prima creșă!

Luni, 06 Octombrie 2025 11:05

Astăzi, la Pitești s-a deschis Creșa Albina, din cartierul Găvana, prima unitate de învățământ antepreșcolar construită în ultimii 50 de ani.

”Mămici, bunici, frați – cu toții au fost alături în prima zi de creșă a celor mai mici dintre piteșteni! Anastasia a fost cea care a deschis, plină de emoții, ziua la Creșa „Albina” – un spațiu modern și primitor, gândit special pentru confortul, educația și bucuria copiilor din orașul nostru.

Este un moment important pentru Pitești, care, după 50 de ani, inaugurează o nouă unitate de învățământ destinată antepreșcolarilor. Noua creșă, cu o capacitate de 52 de locuri, oferă:

-săli luminoase și dotări moderne,

-locuri de joacă generoase,

-personal dedicat și bine pregătit,

-spații pentru servirea mesei și activități educative.

Această investiție face parte din Programul Național de Construire a Creșelor „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Mulțumim ministrului Attila Cseke și tuturor celor implicați pentru sprijinul acordat în dezvoltarea infrastructurii educaționale a municipiului nostru!”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

 

Campanie anti-bullying la Colegiul „I.C. Brătianu”

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

# Cătălin Moroșanu: ”În liceu, toți râdeau de mine. Mi se spunea Morcoveață!”

Joia trecută a avut loc o activitate de informare și conștientizare împotriva fenomenului de bullying în rândul adolescenților, organizată la Colegiul Național „I.C. Brătianu”. Alături de elevii și de profesorii colegiului, la eveniment au participat: primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, președintele FC Argeș, Dani Coman, precum și inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu. Cei prezenți s-au bucurat de experiența împărtășită de către pugilistul Cătălin Moroșanu, care a reușit să ajungă la sufletul tinerilor liceeni, prin forța și autenticitatea mesajelor transmise.

Călătorie integrată de 60 de minute, în transportul public din Pitești și zona metropolitană

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

# Două noi linii de transport public în Pitești, începând cu 1 octombrie 2025!

Vești bune pentru toți utilizatorii transportului public local: de la 1 octombrie 2025, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Pitești, prin operatorul regional Publitrans 2000 S.A., introduce un nou beneficiu pentru călători - biletul integrat cu valabilitate de 60 de minute!

Această măsură le permite pasagerilor să utilizeze mai multe mijloace de transport – atât în zona urbană a municipiului Pitești, cât și în zona metropolitană – în decursul unei ore, fără costuri suplimentare. Practic, un singur bilet asigură continuitatea călătoriei, indiferent de numărul mijloacelor de transport schimbate, atâta timp cât se respectă intervalul de 60 de minute.

 

Pitești. Vești bune. Se lucrează, în continuare, la noul bazin de înot!

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

În primăvară, primăria a predat amplasamentul pentru viitorul bazin de înot, din Prundu, lângă Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”. Bazinul va fi folosit atât în scop didactic, dar și de agrement. Bazin de înot are 15,40 metri x 25,02 metri, plaje laterale, vestiare și spații pentru sportivi, sală de forță, sală pentru gimnastică aerobică, gradene pentru 124 de spectatori, parcări și alte amenăjari exterioare. Pentru acest proiect municipalitatea a obtinut finanțare de la CNI.

Gelu Tofan, city-manager: ”Avem, aici, o situație deosebită. Pentru că firma care se ocupă de ridicarea bazinului a continuat să lucreze, trecând peste dificultățile financiare pe care le cunoaștem cu toții. Sperăm, din toată inima, să continue!”

Topul Firmelor din Argeș - eveniment de excepție organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Joi, 2 octombrie 2025, la Complexul Star Plaza din Bascov, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș (CCIA Argeș), condusă de președintele George Caval, a organizat cea de-a XXX-a ediție a Topului Firelor din Argeș, eveniment de referință pentru mediul de afaceri local.

Cristian Gentea: „Am petrecut o seară agreabilă alături de reprezentanţii mediului de afaceri, la tradiţionalul eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş – Topul firmelor 2024!

Cred cu tărie în parteneriatul public-privat, care aduce valoare adăugată comunității și asigură un mediu economic competitiv.

 

Bradu. O nouă campanie de sterilizare pentru animalele de companie

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Primarul din Bradu, Dan Stroe, anunță o nouă campanie de sterilizare pentru animalele de companie, o campanie care înseamnă responsabilitate și grijă pentru câinii și pisicile noastre.

Dan Stroe: ”Stimați brădeni, campania de sterilizare a câinilor și pisicilor, continuă și în perioada următoare conform următorului calendar:

13.10.2025 (LUNI) - Strada Heleșteu, lângă izvor, fosta Poliție

27.10.2025 (LUNI) - Intersecția străzii Tăbăcăriei cu Strada Principală (Magazin)”

”O CĂLĂTORIE SPRE INTERIOR” - NOUA EXPOZIȚIE DE ARTĂ VIZUALĂ A BIBLIOTECII JUDEȚENE ARGEȘ

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

În luna octombrie, artista Ana-Gabriela BULUGEA revine, pentru a doua oară, cu o expoziție personală de pictură pe simezele Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, în cadrul SALONULUI de C*ARTE ”SILVESTRU D. VOINESCU”, intitulată generic ”O CĂLĂTORIE SPRE INTERIOR”. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 7 octombrie, la ora 17:00, în holul central al instituţiei. Evenimentul va fi curatoriat de poeta - membră a Uniunii Scriitorilor din România, Denisa POPESCU-MARTIN, invitată specială fiind artista Margareta POPESCU - membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ana - Gabriela BULUGEA este absolventă a Facultății de Drept și Științe Sociale - Specializarea ”Drept”, din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia (2007) și are un masterat în “Economie și Finanțe Europene” al Facultății de Știinte Economice în cadrul Universității Pitești (2009).

 

Mioveni. CONCURSUL GASTRONOMIC „RECOLTA DE TOAMNĂ” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Miercuri, 1 octombrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, gospodinele din Asociația Pensionarilor „Viață Lungă” Mioveni și-au dat întâlnire la Centrul Cultural din localitate, unde au participat la o nouă ediție a concursului gastronomic „Recolta de Toamnă”.

Evenimentul a pus în valoare priceperea, creativitatea și pasiunea pentru tradițiile culinare românești, participantele prezentând conserve preparate după rețete autentice, transmise din generație în generație.

Concursul, organizat în spiritul promovării obiceiurilor locale și al respectului față de seniorii comunității, s-a bucurat de prezența oficialilor locali, a reprezentanților Asociației „Viață Lungă” și a numeroși invitați.

În curând, TRIVALE FEST 2025!

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST.

Evenimentul are ca obiective promovarea muzicii folk și sprijinirea descoperirii de noi talente ale genului. Programul include atât concursul de interpretare, cât și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați: Vasile Șeicaru, Trupa „Țapinarii” și Cristi Dumitrașcu & Planul B. Festivalul va fi prezentat de redactorul muzical și interpretul de folk Cristi Dumitrașcu.

Festivalul se adresează soliștilor și grupurilor de muzică folk cu vârsta de peste 14 ani.

 

Bascov. Florin Chilian vine la Focul lui Sumedru

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Florin Chilian și mulți alții vin să întrețină atmosfera de Focul lui Sumedru, pe 25 octombrie, la Bascov. Și, ca să fie petrecere în toată regula, distracția începe încă de la amiază.

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în satele și orașele din județele Argeș, Dâmbovița, Brașov și Bacău.


Topoloveni. Hai la teatru!

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

În data de 10 octombrie 2025, ora 19:00, Casa de Cultură " Pr.Ion Ionescu " Topoloveni va fi gazda unei piese de teatru: "BRASTALICO FABADULU sau Ața și năvodu' ei...de viață!”

Prețul biletului este de 60 RON. Biletele se pot achiziționa de la sediul instituției.

 

Oprirea furnizării apei potabile în municipiul Piteşti, zona Eremia Grigorescu, în data de 8 octombrie 2025

Luni, 06 Octombrie 2025 10:34

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în zona Eremia Grigorescu din municipiul Pitești, în ziua de miercuri 08.10.2025, între orele 9 - 15, fiind afectaţi următorii utilizatori:

- străzile: Eremia Grigorescu, Tache Ionescu, Livezilor, Ion Câmpineanu, Garoafelor, Fundătura I.C. Brătianu, Calea Bascovului - de la intersecția cu Calea București până la intersecția cu str. Eremia Grigorescu;

- Centrul de Diagnostic și Tratament Brătianu;

- punctul termic 401.

Recital cameral cu Pas de Quatre, la Filarmonica Pitești

Duminică, 05 Octombrie 2025 12:49

 

Mâine, 6 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești organizează recitalul cameral susținut de cvartetul Pas de Quatre.

Instituția de cultură informează melomanii că violonistul Mircea Lazăr, violistul Lucian Moraru, violoncelistul Bogdan Postolache și pianistul Nicolae Dumitru vor aduce în fața publicului lucări de Robert Schumann („Cvartetul cu pian op. 47”) și Johannes Brahms („Cvartetul cu pian op. 25”). Constituit la inițiativa pianistului Nicolae Dumitru, cvartetul este alcătuit din muzicieni redutabili, soliști concertiști cu o bogată activitate națională și internațională.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/cvartetul-pas-de-quatre/, prețul unuia fiind de 40 de lei sau 30 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

 

Joi, 2 octombrie începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în Pitești

Marţi, 30 Septembrie 2025 16:34

 

Joi, 2 octombrie, la ora 08:00, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în Pitești. După cum a anunțat primarul Cristian Gentea, prețul pentru populație este 353,97 lei/MWh, printre cele mai mici din țară, datorită subvenției municipalității.

”Pentru comparație:

• București: 330 lei/MWh

• Constanța: 350 lei/MWh

• Pitești: 353,97 lei/MWh

• Buzău: 377 lei/MWh

• Oradea: 435 lei/MWh

• Timișoara: 466 lei/MWh

În această iarnă nu vom avea probleme - avem stocuri de gaz asigurate și dezvoltăm un proiect pilot unic în România: panouri solare termice, care reduc consumul de gaze cu 45% la centralele unde sunt instalate.”, a explicat edilul Piteștiului.

Secretarul de stat argeșean Vlad Niculae a fost demis! Gentea, declarații!

Marţi, 30 Septembrie 2025 15:55

 

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Vlad Niculae, a fost demis, iar primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a declarat la Antena 3 Pitești că PSD Argeș nu a luptat pentru ca Niculae să rămână în funcție.

”Am primit o veste foarte proastă: secretarul de stat Vlad Ştefan Niculae, cel care a sprijinit concret cele mai mari proiecte şi investiţii din Piteşti şi Argeş în ultimii ani, a fost demis. O demitere pur politică, rezultată în urma unor negocieri.

Este trist că pleacă profesionişti şi sunt înlocuiţi de oameni nepregătiţi. Este păcat că PSD Argeş a renunţat atât de uşor la singurul secretar de stat pe care îl aveam în guvern, dar din păcate… acestea sunt vremurile!”, a declarat Gentea.

 

Vești bune pentru argeșenii care călătoresc cu Publitransul!

Marţi, 30 Septembrie 2025 15:39

 

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că începând de mâine, 1 octombrie 2025, biletele de transport vor fi integrate și valabile 60 de minute!

În acest timp, călătorii pot schimba mijlocul de transport, atât în oraș, cât și în zona metropolitană.

Prețul unui bilet rămâne neschimbat: 3 lei/călătorie.

Procesul fostului primar incendiator de la Beleți-Negrești bate pasul pe loc!

Marţi, 30 Septembrie 2025 10:30

# Uluitor: sechestru pe cotețele de păsări, de animale și pe… o polată de lemne!

Demarat în septembrie 2022, la Judecătoria Topoloveni, procesul lui Mihai Marin, fostul primar al comunei Beleți-Negrești… bate pasul pe loc. După ce, în toamna anului 2023, s-a schimbat completul de judecată și cercetarea judecătorească a fost reluată, la termenul din noiembrie 2024, urmare a cererii de abținere formulată de președinta completului de judecată, s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un nou complet. Drept urmare, s-a reluat cercetarea judecătorească, respectiv readministrarea probatoriului și a probelor esenţiale în cauză. Cercetările au fost repornite, așadar, din primăvara acestui an. Mihai Marin este acuzat de violarea sediului profesional, distrugere și sustragere de înscrisuri și trebuie să plătească daune morale și despăgubiri de peste 1,3 milioane lei. Organele judiciare au dispus, recent, menținerea sechestrul instituit anterior. Printre bunurile sechestrate se numără câteva cotețe de păsări, un coteț de animale și o polată de lemne.

 

Lovitură grea pentru posesorii detectoarelor de metale

Marţi, 30 Septembrie 2025 10:30

# Proces pierdut cu Muzeul Județean Argeș și Direcția pentru Cultură, în cazul unor monede descoperite și predate

# Cuvinte grele în instanță: ”Braconaj arheologic!”

Ce faci, dacă ai un detector de metale, și găsești obiecte vechi, cu posibilă valoare arheologică, documentară, etnografică artistică ș.a.? Le predai oficialităților, care, în unele cazuri, cercetează amănunțit zona. Ce spune legea despre bunurile descoperite? Că, dacă sunt de valoare, vor fi expertizate și găsitorul va primi o recompensă, stabilită procentual din acea valoare estimată a bunurilor. Ei bine, nu-i chiar așa. Ba, mai rău, poate fi chiar invers! În cazul de față, o argeșeancă a scos la lumină, în zone din nordul județului, numeroase obiecte - 44 piese metalice diverse, printre care și monede dacice.

Ce mai fac foștii prefecți de Argeș?

Marţi, 30 Septembrie 2025 10:30

 

# Cătălin Teodorescu: ”Prefectul, indiferent cine ar fi, are nevoie de putere!”

# Radu Perianu: ”Este posibil să accept o funcție publică, dacă se creează un context favorabil!”

În această săptămână, continuăm serialul nostru în care vă prezentăm ce mai fac foștii prefecți ai Argeșului. După Gheorghe Davidescu și Iani Popa, am stat de vorbă cu Cătălin Teodorescu și Radu Perianu – doi oameni politici și chiar apolitici, după cum cerea legea la vremea respectivă, care au condus Instituția Prefectului în perioade diferite, cu provocări diferite. Și care, după cum veți citi în rândurile de mai jos, sunt angrenați în viața politică și au opinii diferite despre cum arată Argeșul astăzi.

 

Pagina 46 din 701

«ÎnceputAnterior41424344454647484950UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea