ATITUDINE IN ARGES
Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu ochii pe ingineriile lui Petre Motrun
Luni, 26 Ianuarie 2015 00:00
# AJFP Argeş are suspiciuni referitoare la suma cu care S.C. Neo Construct Industrial a fost înscrisă în tabelul creanţelor SC Turism Muntenia.
La aproape doi ani de la la declanşarea procedurii insolvenţei în cazul S.C. Turism Muntenia, cauzele care au dus la acestă stare ridică încă multe semne de întrebare. Pe 7 ianuarie, anul curent, Tribunalul Specializat Argeş i-a pus în vedere lichidatorului judiciar al debitoarei, Art Insolv SPRL- firma
Licitația pentru reabilitarea străzii Exercițiu a fost câștigată de Comesad
Luni, 08 August 2016 00:00
# Chiar dacă valoarea estimată a acestei reabilitări era de aproape 60 de miliarde lei vechi, prestigioasa firmă Comesad s-a oferit să reabiliteze strada Exercițiu pentru suma de 34 de miliarde lei vechi, fără T.V.A.
După lungi așteptări, iată că strada Exercițiu urmează să intre în reabilitare totală. Chiar dacă licitația pentru această investiție a fost lansată în urmă cu mai bine de două luni, procedurile greoaie din legislația noastră au făcut ca licitația să se atribuie foarte târziu, în urmă cu câteva zile. Sigur, și interesul constructorilor a fost mare pentru că
Înfruntarea titanilor pentru șefia PSD Argeș
Luni, 13 Ianuarie 2020 15:10
În această săptămână, pe 17 ianuarie, sunt anunțate alegeri la PSD Argeș. Lupta internă pentru funcția de președinte este mai interesantă ca niciodată, mai ales că Șerban Valeca și-a anunțat colegii că nu va mai candida pentru un nou mandat. Printre numele vehiculate a viza conducerea PSD Argeș se numără Maria Dinu - administratorul județului, Ion Mânzână - vicepreședintele Consiliului Județean Argeș,
Echipa de oină de la CS Dacia Mioveni 2012 - rezultate extraordinare
Marţi, 23 Mai 2023 12:33

Oinistele CS Dacia Mioveni 2012 au câștigat, în data de 13 mai, ediției 2023 a ”Cupei Reginei”, după ce au câștigat împotriva echipei ACS Galicea Mare. Echipa de la Mioveni a avut onoarea de a fi premiată și felicitată pentru câștigarea „Cupei Reginei” la Oină de Principesa Margareta și Prințul Radu al României!
De asemenea, întoarsă acasă, echipa de oină, antrenată de prof. Filofteia Dumitru, a fost felicitată și în ședința Consiliului Local Mioveni pentru câștigarea ”Cupei Reginei”.
Culmea tupeului în administrație! Consilierii locali mai au nevoie de Pendiuc... pe post de ţap ispăşitor
Luni, 26 Ianuarie 2015 00:00
# Nimeni nu pare să-şi mai asume păguboasa asociere SC Publitrans - CNCD – Girexim # Dacă va fi găsit vinovat, Tudor Pendiuc s-ar putea îndrepta ulterior către unii consilieri locali pentru “împărţirea” prejudiciului imputat de DNA.
Frică sau ipocrizie, printre aleşii locali?! Consilierii municipali care în 2007 şi-au dat
Mai multe articole..
- Adrian Miuțescu - greu de înlocuit în Consiliul Județean Argeș
- Zeci de persoane, internate în secția externă COVID-19 pentru pacienții asimptomatici
- S-a modernizat locul de joacă pentru copii din cartierul Găvana
- Instituția Prefectului Argeș: „Se constată o prezență mult mai numeroasă a exemplarelor de urs comparativ cu anul precedent”
Pagina 1904 din 2866
«ÎnceputAnterior1901190219031904190519061907190819091910UrmătorSfârşit»



















