ATITUDINE IN ARGES
Familia Drăghici s-a descotorosit de Mercedesurile cu probleme, dar și de cumpărarea vilei de lângă București
Luni, 01 Iulie 2019 16:22
Așa cum am scris anul trecut, trezorierul PSD a ”suferit”, în 2018, o explozie nucleară în declarația de avere. În luna octombrie 2018, Drăghici a completat o nouă declarație de avere (față de cea din iunie, același an) în care declară că a cumpărat, între timp, pe numele fiicelor sale, un teren de 586 mp în Pitești, un teren de 17.466 mp în comuna Oarja, din Argeș, plus alte trei terenuri în Curtea de Argeș. O parte au venit din partea tatălui Georgianei Drăghici, pensionar din Oarja.
Primarul și viceprimarul din Vlădești au călcat în picioare monumentul eroilor
Vineri, 29 Mai 2020 09:37
# Selfie în familie, din respect pentru eroi
Pe 28 mai, din prea mult respect pentru „Ziua Eroilor”, primarul și viceprimarul de la Vlădești s-au urcat pe monumentul eroilor din localitate pentru a-și face un selfie. Momentul a fost considerat atât de tare de către cei doi aleși locali din Vlădești, care sunt și naș și fin, încât au decis să le arate și locuitorilor din comună postând imaginea pe pagina de Facebook a Primăriei, cu următorul mesaj:
Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! Coroana dentară din zirconiu
Miercuri, 26 Aprilie 2023 08:51
O coroană dentară poate juca un rol important în sănătatea orală generală și bunăstarea unui pacient, atât pentru a restabili un zâmbet, cât și pentru a proteja un dinte.
Zirconiul este un material relativ mai nou în domeniul stomatologic și s-a dovedit că oferă o serie de beneficii:
• coroanelor dentare din zirconiu sunt rezistente, puternice, dar subțiri. Acestea sunt ideale, deoarece necesită doar o cantitate minimă de țesut dentar sănătos pentru a fi îndepărtat pentru plasare;
• coroanelor dentare din zirconiu nu conțin metal, ceea ce le face biocompatibile. Adică șansele ca țesutul înconjurător să devină iritat de coroană sau să-l respingă complet sunt foarte scăzute;
În octombrie se va şti exact cine intră la masa credală a Alprom
Luni, 29 Septembrie 2014 14:11
Tribunalul Specializat Argeş a fixat pentru data de 5 octombrie 2014 afişarea tabelului definitiv al creanţelor Alprom, contestaţiile înregistrate până acum urmând a fi soluţionate până miercuri, 1 octombrie. Potrivit tabelului preliminar întocmit în septembrie, peste 42% (aproape 8 mil. lei) din totalul revendicat de creditorii fabricii de mobilă îi revine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş.
Cu toate că din creanţele revendicate de SC Financiar Urban, acţionar majoritar de drept şi creditor al Alprom, administratorul judiciar n-a reţinut în tabelul preliminar decât 7,33 mii lei, nu şi celelalte peste 6,5 milioane creanţe chirografare revendicate, Gigi Văsîi merge înainte. Deocamdată…doar cu planuri mari pentru fabrica de mobilă pe care vrea să o readucă printre primii producători din ţară.
Senatoarea Cristina Stocheci arată că românilor le merge bine
Luni, 01 Iulie 2019 16:19
# De la Megane la Talisman şi de la apartament, la vilă
Viaţa senatoarei PSD, Cristina Stocheci, s-a îmbunătățit simțitor, în ultima legislatură parlamentară. Am omis să menționăm că, în special, viața doamnei senator s-a îmbunătățit, căci de viața votanților…
Mai multe articole..
Pagina 1940 din 2866
«ÎnceputAnterior1931193219331934193519361937193819391940UrmătorSfârşit»



















