ATITUDINE IN ARGES
Sală de sport de 6 milioane, drumuri de peste 8 milioane lei, în comuna Corbi, cu finanțare asigurate!
Luni, 25 Mai 2020 14:11
Primarul Virgil Baciu se poate lăuda cu două investiții ce vor începe să se deruleze anul acesta în comuna Corbi, comună pe care o gospodărește. Ambele proiecte, conform ziarulargesenilor.ro, sunt cu finanțare de la Compania Națională de Investiții. Primul proiect este o sală de sport, unde lucrările vor începe în maximum 3 săptămâni, după cum a anunțat chiar edilul local.
Instanțele din Argeș, primele care recomandă oficial concilierea între clienți și bănci
Luni, 24 Aprilie 2023 10:34
De la începutul anului au fost soluționate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), 73 de litigii aflate pe rolul instanțelor din 18 județe ale României, informează capital.ro. Tribunalul Specializat Argeș și Judecătoria Pitești sunt primele instanțe din țară care recomandă în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori și bănci/IFN-uri.
Soarta stațiunii Molivișu se hotărăște săptămâna viitoare, la București
Luni, 15 Februarie 2016 23:12
Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău a mers la Guvern, pentru a readuce în discuție mult controversata stațiune montană Molivișu. Proiectul, început încă de pe vremea fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, s-a oprit anul trecut, chiar înainte de a începe bine.
Construirea stațiunii din munții Păpușa-Iezer a fost oprită la sfârșitul anului din cauza faptului că ADI Molivişu nu a plătit factura emisă de firma constructoare, BORA. După ce, italienii de la BORA au emis factura către ADI Molivişu, o asociaţie cel puțin dubioasă, care a funcționat cu binecuvântarea Consiliul Judeţean Argeş și pe bani de la
De Înălțarea Domnului, eveniment de înaltă ținută în sudul județului
Luni, 13 Iunie 2016 12:52
# Festivalul Călușului Argeșean-Stolnici, ediția a XXVIII-a, - două zile de voie bună, cultură, tradiții, distracție
Două zile au ținut, anul acesta, manifestările organizate cu prilejul Festivalului Călușului Argeșean, ediția a XXVIII-a, festival care, de 15 ani, se ține în comuna Stolnici
Ca în fiecare an, de Înălţarea Domnului, locuitorii comunei s-au strîns la Căminul Cultural, unde are loc „Festivalul Căluşului“. Este o manifestare de tradiţie ce reuneşte sute de căluşari din Argeş, dar şi din Olt.
Luptă pentru putere la Vlădești, între doi membri PSD! Viceprimarul a fost schimbat din funcție la propunerea primarului
Luni, 24 Iunie 2019 18:10
Circ la Vlădești! Primarul Cristian Hristu Dică (PSD) a propus într-o ședință extraordinată a Consiliului Local schimbarea din funcție a viceprimarului Iustinian Leonard Șerban, tot din partea PSD. În ședința extraordinară a Consiliului Local Vlădești din data de 12 iunie 2019, Șerban a fost demis din funcție, după ce 9 consilieri au votat „pentru”, 2 au votat „împotrivă”, respectiv o abținere – a viceprimarului. Leonard Șerban a rămas doar consilier local în comună, asta după ce din august 2017 și până în octombrie 2018 a deținut funcția de viceprimar cu atribuții de primar, după ce actualul edil fusese demis de Prefectura Argeș.
Mai multe articole..
Pagina 1943 din 2866
«ÎnceputAnterior1941194219431944194519461947194819491950UrmătorSfârşit»



















