ATITUDINE IN ARGES
Grădina Zoologică Pitești - deschisă spre vizitare pe tot parcursul sărbătorilor pascale!
Joi, 13 Aprilie 2023 10:50
În perioada 14 - 17 aprilie, Grădina Zoologică Pitești va fi deschisă pentru vizitatori, în intervalul orar 10:00 – 19:00.
Prețul unui bilet este de 8 lei pentru adulți, de 4 lei pentru copii/elevi/pensionari și tot de 4 lei pentru vizitatorii care intră în componența unor grupuri organizate, de peste 10 persoane.
Copiii cu vârsta de până la 3 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au intrare gratuită.Cu legea de partea sa, Gigi Văsîi asistă, în continuare, neputincios, la devalizarea Alprom de către gruparea Chelu
Luni, 01 Septembrie 2014 00:00
# În AGEA Alprom se votează fără să se ţină cont de deciziile instanţelor. SC Financiar Urban, firma administrată de omul de afaceri Gheorghe Văsîi, a contestat în instanţă procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Alprom din 29 iulie 2014 prin care unul dintre oamenii lui Cătălin Chelu a fost desemnat administrator special al fabricii de mobilă aflată în insolvenţă. Gigi Văsîi contestă modul în care s-a votat în respectiva şedinţă şi arată că nu s-a ţinut cont de numărul real de acţiuni deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi în AGEA. De precizat că Financiar Urban, acţionar
La Pitești se modernizează 99 de stații de așteptare călători
Luni, 11 Mai 2020 14:07
# Se va introduce sistemul integrat de e-Ticketing
Un număr 99 de stații de așteptare călători urmează a fi modernizate prin contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”. Fiecare stație va fi dotată cu câte două panouri laterale electronice pentru informarea călătorilor (cu informații despre traseu, timpul de așteptare și hărți).
Programul piețelor agroalimentare din Pitești, în perioada sărbătorilor pascale!
Joi, 13 Aprilie 2023 10:41
În perioada 14-17 aprilie 2023, piețele agroalimentare din Pitești vor funcționa după următorul program:
- Vineri, 14 aprilie 2023: 06:30 - 20:30;
- Sâmbătă, 15 aprilie 2023: 06:30 - 14:30;
- Duminică, 16 aprilie 2023: închis;
- Luni, 17 aprilie 2023: închis.
În perioada 14-17 aprilie 2023, Târgul săptămânal va fi închis.
Soţii Săvulescu învinovăţesc OTP Bank şi EximBank pentru insolvenţa SC Vlăsia
Luni, 25 August 2014 00:00
Printre creditorii împotriva cărora Aurel şi Emilia Săvulescu au formulat contestaţie, cerând instanţei scoaterea sumelor revendicate din tabelul creanţelor, se numără OTP Bank şi EximBank. Cele două bănci s-au înscris la masa credală a SC Vlăsia - societate aflată în faliment - cu peste 17 milioane de lei, împreună. Patronii Vlăsia ţin să arate în instanţă că situaţia dificilă în care de află firma lor a fost cauzată de executarea culpabilă a obligaţiilor celor două bănci.
Mai multe articole..
Pagina 1952 din 2866
«ÎnceputAnterior1951195219531954195519561957195819591960UrmătorSfârşit»



















