Un partid „decedat” ține cu dinții de sediu! PNȚCD Argeș, pretenții exagerate pentru o organizație inexistentă

Țărăniștii au explodat după ce au aflat că nu li s-a prelungit contractul de închiriere pentru actualul sediu și au fost mutați într-un birou în blocul U3. Președintele PNȚCD Argeș, Gigi Dinescu (foto), a tunat și a fulgerat într-o conferință de presă, aruncând, în stânga și dreapta, acuzații la adresa municipalității. Ofticat, nevoie mare, Dinescu susține că va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local, asta deși PNȚCD Argeș nu are reprezentanți în CL sau vreun parlamentar. Mai mult, spre exemplu USR Argeș, care are reprezentant în Parlament, nu are un sediu oferit de Primăria Pitești, ci și-au achiziționat singuri.

Gigi Dinescu: „Nu voi părăsi sediul decât în urma unei sentințe definitive”

Liderul țărăniștilor susține că sunt un partid istoric și au nevoie de spațiu, ba chiar și de curtea interioară, pentru a-și desfășura activitatea. Mai mult, acesta a argumentat că următorii doi ani vor fi plini de activități datorită campaniei electorale. Și asta, chiar dacă PNȚCD Argeș a reușit performanța de a câștiga trei consilieri locali în tot județul la alegerile din 2016.
„Legea spune foarte clar: partidele politice pot primi un sediu de la autoritățile locale. PNȚCD-ului i se retrage contractul de aici (n.r. fostul sediu al partidului), unde avem 70 și ce de metri pătrați, și ni se alocă un sediu de 12 mp pentru asigurare desfășurare politică, nu pentru depozitare legume, fructe. Voi face contestație în anulare pentru această HCL, pentru că în 2013 Serviciul de Exploatare a Patrimoniului Pitești (SPEP) l-a primit de la Consiliul Județean și ni l-a acordat cu chirie. Voi ataca apoi în contencios la Prefectură hotărârea. Nu voi părăsi sediul decât în urma unei sentințe definitive pentru că este bătaie de joc ce ne pune Primăria la dispoziție- 12 mp! Alte partide au câte 3 sedii în Pitești închiriate de la Primărie. Dacă ne dau în aceleași condiții, PNȚCD este dispus să se mute. Am avut întotdeauna chiria și utilitățile la zi, am făcut îmbunătățiri acolo. Totuși, clădirea este supusă riscului de surpare, deși a fost consolidată în 2006, a fost apoi propusă pentru demolare. Ei vor să bage acolo copii și angajați", a declarat Gheorghe Dinescu, fost consilier local și președinte al PNȚCD Argeș.

Dănuț Dinu: „Să își cumpere!”

Consiliul Local a aprobat în ședința din luna decembrie mutarea sediului PNȚCD Argeș din Bld. Republicii în Blocul U3 de pe Calea București. Consilierul local independent Dănuț Dinu a fost unul dintre cei mai vocali aleși locali când a venit vorba de mutarea sediului țărăniștilor. Acesta a susținut că PNȚCD Argeș nu ar avea dreptul la un sediu din cauză că „este un partid inexistent”. „Vine un partid inexistent și cere domnului primar sediu. Eu nu sunt de acord. Să își cumpere!” a spus Dinu în timpul ședinței.

Ionuț Moșteanu, USR: „Ne-am achiziționat propriul sediu”

USR Argeș este partid parlamentar, avându-l reprezentant pe deputatul Ionuț Moșteanu. Deși au făcut nenumărate cereri, useriștii argeșeni nu au primit sediu de la Primăria Pitești. Demnitarul ne-a declarat că „am făcut nenumărate solicitări și nu ni s-a aprobat. În urmă cu două luni ne-am achiziționat singuri propriul sediu”.

M.M.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea