Procesul podului de la Căteasca, la capăt de… pod

# Constantin Nicolescu a fost condamnat, de Curtea de Apel București, la 8 ani de închisoare

Miercuri, 13 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea rămâne în pronunțare în dosarul numit, generic, ”Podul Căteasca”. Un dosar complicat, care s-a judecat, mai întâi, la Curtea de Apel București, apoi la ICCJ, care a casat prima sentință și l-a trimis spre rejudecare. Și totul a reînceput.

În dosar, Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș, și Grigore Dobre, patronul Zeus

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în iulie 2016, să trimită dosarul Podului de la Căteasca spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat fondul cauzei.
În Dosarul Căteasca sunt judecați fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, pe omul de afaceri Grigore Dobre, pe notarul Ionel Didea şi mai mulţi funcţioanari publici din CJ Argeş. Aceștia au fost trimiși în judecată în februarie 2013 de procurorii DNA Pitești.  Pe fond, Curtea de Apel Bucureşti i-a declarat vinovaţi pe majoritatea inculpaţilor din dosar, cea mai mare sentinţă primind-o Nicolescu: 9 ani şi jumătate de închisoare. Notarul Didea - fostul rector al Universității Pitești s-a ales cu o simplă mustrare.
A urmat Înalta Curte, unde s-a decis reluarea procesului:
”Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Pintilie Iuliana Mioara, Dobre Grigore, Florescu Aurelia Mirela, Nicolescu Constantin, Bocioacă Sabina Elena, Mercea Codruta Lavinia, Didea Ionel, Nicoară Mihail Gabriel, Stancu Olga, Pletoiu Ecaterina si Dobre Cristina împotriva sentinţei penale nr.271 din data de 04 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. Desfiinţează sentinţa penală mai sus menţionată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Menţine actele îndeplinite până la data de 30 mai 2014. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii – inculpaţi, în sumă de câte 130 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă.” - se arată în încheierea de şedinţă a ÎCCJ.

Curtea de Apel București îl condamnă, din nou, pe fostul președinte al CJ Argeș

Vârsta și starea de sănătate a lui Constantin Nicolescu au determinat instanța să aplice o pedeapsă mai redusă, potrivit motivării sentinței prin care fostul președinte al Consiliului Județean Argeș a fost condamnat de Curtea de Apel București la opt ani de închisoare cu executare. Curtea de Apel București l-a condamnat pe Constantin Nicolescu, pe 5 mai 2017, la opt ani de închisoare.
”În baza art. 33, 34 lit. b Cp 1969, contopește pedepsele aplicate prin prezenta și pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 453/28.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală în dosarul nr. 2541/109/2011, definitivă prin decizia penală nr. 176A/05.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final inculpatul Nicolescu Constantin execută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp 1969 (lit c - dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public)”, se arată în minuta deciziei.
În același dosar au fost condamnați Iuliana Mioara Pintilie - 3 ani de închisoare cu suspendare, Grigore Dobre - 5 ani de închisoare, Aurelia Mirela Florescu - 3 ani cu suspendare, Sabina Elena Bocioacă - 3 ani cu suspendare, Codruța Lavinia Mercea - 4 ani și 5 luni de închisoare, Mihail Gabriel Nicoară - 4 ani și 5 luni de închisoare și Ecaterina Pletoiu - 6 luni cu suspendare. Inculpații Ionel Didea, Olga Stancu și Cristina Dobre au fost achitați de judecători.

Pod lung, proces la fel

Podul de la Căteasca, lung de peste 200 de metri, este situat în fruntea topului celor mai lungi poduri din Argeș. La fel și dosarul format în urma construirii sale, dacă ținem cont că a fost inaugurat în 2010, moment din care a și început instrumentarea penală. După nenumărate termene la Curtea de Apel, Înalta Curte și, din nou, Curtea de Apel București, procesul a înghițit, din nou, 14 termene la Î.C.C.J. Sunt multe întrebări fără răspuns, privitoare la constituirea completelor de judecată, la admisibilitatea interceptărilor făcute și la multe altele. Ținând cont și de faptul că Nicolescu și Dobre au făcut, în plus, o perioadă de detenție în trecut, sunt șanse ca cei doi, dacă vor fi condamnați, iar condamnarea  nu va depăși o anumită perioadă, să scape fără o zi de pușcărie.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea