Vânzare de record mondial - la preț redus

# Proiectul imobiliar ”Arcadia” este, din nou, de vânzare # 80 de apartamente  și 50 de locuri de parcare subterane, într-un singur bloc, la executare silită în Pitești!
Așa cum am mai scris, criza din 2009-2010 încă nu și-a stins efectele. Falimentele răsunătoare, de atunci, se prelungesc până astăzi. Firme care, în acea perioadă, au intrat în insolvență, după ani de planuri de reorganizare și eșalonări, își dau, acum, sfârșitul. Boom-ul imobiliar (care, iată, parcă se cam repetă!) a dus la căderi la fel de abrupte.

Apartamente începând de la 20.000 de euro, spații de parcare începând de la 1.450 de euro

Unul din proiectele pornite spectaculos și încheiate dezastruos este și cel prezentat mai jos. Și este de vânzare, în acest moment, la preț redus cu 35%
Proiectul Arcadia. Este vorba de un bloc cu subsol, parter și 12 etaje, demarat cu împrumuturi bancare mari și cu speranța că încasările – din stadiul de proiect sau cel mult de structură – vor duce la finalizarea cu succes a afacerii. Nu a fost așa. Tocmai când să înceapă vânzările, criza a lovit nemilos. Poziția imobilului, pe Strada Depozitelor, în imediata vecinătate a căii ferate, înconjurat de cele două șosele de centură ale orașului, nu a fost deloc un factor avantajant. Lipsa clienților a dus, imediat, la blocaje. Iar astăzi, la câțiva ani distanță, întregul bloc este de vânzare, tot sau pe bucăți. Sarcina a revenit executorului judecătoresc Vlad Adrian Pisculungeanu, care, iată, scoate pe piață, într-un singur imobil, 80 de spații de locuit și peste 50 de locuri de parcare subterane, la preț redus. La licitație pot participa persoanele care vor depune o garanție de 10% din prețul de pornire pentru fiecare imobil în parte.

Click AICI pentru a vizualiza lista apartamentelor scoase la vânzare

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea