Licitație de peste 10 milioane de euro!

# Alprom, fost lider național în producția de mobilier, este scos la vânzare pe bucăți

Compania argeşeană de mobilă Alprom – fost lider național în domeniu, a fost,  de mai bine de zece ani, miza unui război pe plan local între doi oameni de afaceri: Gheorghe Văsîi şi Cătălin Chelu. Primul, influent în judeţul Argeş, a pierdut, în 2010, calitatea de acţionar majoritar la Alprom, în favoarea lui Cătălin Chelu. Cel din urmă, urmărit penal și condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, a fost declarat decedat, la sfârșitul lui 2014. Au rămas însă, în afaceri, firmele sale, locotenenții săi, care au continuat să facă ceea ce știau, cu toții, mai bine. Rezultatul final este acesta: Alprom este de vânzare, pe bucăți. Una din perlele industriei argeșene și chiar naționale, recunoscută în toată lumea prin produsele de o înaltă calitate, cu producție ce lua, preponderent, calea exportului, cu mii de angajați.
Vânzarea este organizată de Capital Insol, administrator judiciar. Prima încercare este prevăzută pentru data de 26 februarie 2019, la sediul societății debitoare, Alprom S.A.
Se vând clădirile, apartamentele, terenurile, mijloacele fixe, stocurile de marfă, etc. Se vinde tot, inclusiv centrală termică, inclusiv bunurile scoase din funcțiune. Specificațiile fiecărui produs scos la vânzare sunt conținute în Caietul de Sarcini, care poate fi achiziționat, contra sumei de 1500 de lei, de la sediul administratorului judiciar, din București.

Fostul director economic și director general al societății, cercetați într-un dosar cu prejudicii uriașe

Pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat, încă din iunie 2018, un dosar cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și delapidare pe numele a două persoane din conducerea Alprom SA  Gheorghe Ovidiu Șuță, director economic la Alprom între 2003 și 2012, este acuzat de procurorii Parchetului Tribunalului Argeș de infracțiuni precum delapidarea în formă continuată și evaziune fiscală, iar Gabriel Constantinescu, director general Alprom între 2009 – 2014, este acuzat de procurori de complicitate la spălare a banilor, delapidare și evaziune fiscală.
Gruparea iniţiată de afaceristul din Galaţi, Cătălin Chelu, a înfiinţat un păienjeniş de firme „fantomă” prin care să scoată banii din Alprom. La aproape patru ani de la moartea sa, au fost trimiși în judecată mai mulți apropiați ai acestuia, foști parteneri de afaceri.  În rechizitoriul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Argeș se arată că „Ovidiu Șuță, în perioada 2006-2008, prin acte repetate, și-ar fi însușit de la Alprom SA în interesul conducerii Fabimex Manufactory suma de 2.118.821 lei, prin efectuarea unor plăți nedatorate de către Alprom” în favoarea celeilalte societăți, faptele constituind infracțiunea de delapidare în formă continuată.
De altfel, Șuță este acuzat de o evaziune fiscală de peste 1,3 milioane lei realizată în urma unor prestări de servicii fictive, respectiv achiziții de bunuri de la societăți comerciale cu comportament tip “fantomă“, și stabilirea cu rea credință a taxei pe valoare adăugată.
Procurorii mai arată că Gabriel Constantinescu, în calitate de director general, cu ajutorul omului de afaceri, Tinel Panaite, inculpat în dosar și administrator al mai multor societăți, „a însușit de la Alprom în baza interesului conducerii societății Maital Press suma de 2.640.664,15 lei prin efectuarea unor plăți nedatorate de către Alprom în urma unor prestări de servicii fictive”, fapte ce reprezintă infracțiunea de delapidarea în formă continuată. Fostul director general este acuzat că l-ar fi ajutat pe omul de afaceri să disimuleze adevărata natură a provenienței sumelor de bani prin cumpărarea de acțiuni și alte bunuri. Referitor la relația comercială cu Maital Press, Gabriel Constantinescu mai este acuzat de procurori de o evaziune fiscală de 421.619 lei după ce ar fi stabilit cu rea credință TVA prin tranzacții fictive.
Tot cu ajutorul inculpatului Panaite, fostul director general și-ar fi „însușit de la persoana vătămată Alprom, în interesul inculpatului, în calitate de administrator al Giokilt Serv Com 57 SRL suma de 1.903.439 lei prin efectuarea unor plăți nedatorate în urma achiziționării a 20 de mijloace de transport la prețuri suprasolicitate”, arată procurorii. Pe fir a intervenit și Ovidiu Șuță care, în calitate de director economic la Alprom, pentru tranzacția cu autobuze a stabilit TVA, deși erau operațiuni scutite de această taxă, rezultând o evaziune fiscală de circa 440.000 lei.
Tot Gabriel Constantinescu i-ar fi pus la dispoziția inculpatului Panaite, de această dată administrator la Terifal SRL Galați, în 2010, „unele produse de mobilier în valoare totală de 4.380.705 lei rezultate din săvârșirea infracțiunii de delapidare și evaziune fiscală, în acest scop ajutându-l pe acesta să disimuleze către alte societăți suma de circa 4,6 milioane lei”, fapte ce reprezintă infracțiunea de complicitate la spălare a banilor. De asemenea, procurorii îl acuză și de participație improprie la fapta de tentativă la evaziune fiscală pentru  că acesta a stabilit TVA de 664.292 pentru tranzacțiile fictive cu produse mobiliere, deși erau scutite de la plată, fapt dovedit și prin faptul că organele fiscale nu au aprobat spre rambursare sumele.

Click AICI pentru a vedea ce bunuri sunt scoase la vânzare

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea