O „altfel” de Simfonie a Lalelelor. Sorin Apostoliceanu: „Nu vrem să politizăm absolut deloc Simfonia Lalelelor!”

Simfonia Lalelelor, ediția a 42-a, se va desfășura în acest an în perioada 12-14 aprilie. Manifestarea de tradiție a Piteștiului va avea loc între Piața Vasile Milea și Complexul Expozițional „Casa Cărții”. Față de anii precedenți, în ediția din acest an au fost produse câteva schimbări organizatorice. Cea mai importantă dintre ele este desființarea scenei pentru oficialități. Va fi  montată o nouă scenă la „Casa Cărții”, care va fi pusă la dispoziția copiilor pentru ca cei mici să prezinte programele artistice pregătite cu ocazia evenimentului.
„Nu aș vrea să politizăm Simfonia Lalelelor absolut deloc. Discursurile o să fie foarte puține.  Copiii o să fie în centrul atenției noastre, este parade lor.  De asemenea, florile o să fie și ele pe primul loc”, a precizat Sorin Apostoliceanu, primarul interimar al municipiului Pitești.

Programul Simfoniei Lalelelor 2019, ediţia a 42-a!

# Vineri, 12 aprilie 2019
ora 10,00: primirea invitaţilor – Primăria Municipiului Piteşti
ora 10,30: Parada Tinerilor – Parada Florilor
Traseu: Primăria Municipiului Piteşti – Complex Expoziţional Casa Cărţii
ora 12,00: deschiderea oficială a ,,Simfoniei Lalelelor”
Locație: Complexul Expoziţional Casa Cărţii
ora 19,00: concert cameral „Pianul călător”, ediția a VIII-a . Turneu extraordinar al pianistului Horia Mihail
ora 21,00: spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
# Sâmbătă, 13 aprilie 2019
ora 10,00: Crosul Lalelelor
Locație: Parcul ,,Lunca Argeșului”
ora 11,00 – Vizionare proiectie stiintifica – Planetariu – Muzeul Județean Argeș
ora 17,30: spectacol organizat cu prilejul Simfoniei Lalelelor – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
ora 17,30: spectacol folcloric susţinut de: Claudia Șerbănescu, George Popescu, Diandra Popaiacu, Alin Gabriel Matei, Rodica Oprican, Violeta Dincă, Grupul Vocal ,,Zavaidoc”. Invitate speciale: Marcela Fota, Ileana Lăceanu
ora 18,00: filmul ”Bohemian Rhapsody” - Cinematograful „București”
ora 20,00: concert LORA
ora 21,00: concert ZDOB ȘI ZDUB
ora 22,00: foc de artificii - Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
ora 22,15: spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
# Duminică, 14 aprilie 2019
ora 11,00: proiectie de film pentru copii – „ Proiectul Florida” (SUA) – Cinematograful „București”
ora 18,00: filmul românesc „Oh, Ramona” – Cinematograful „București”.

Peste 20.000 de flori vor alcătui cele trei care alegorice

În acest an temele alese pentru realizarea carelor alegorice sunt: „Grădina veselă”, „Petrecere” și „Explozie florală”. Mai multe unități importante de învățământ vor participa cu elevii la împodobirea carelor. Sunt peste 20.000 de flori care vor alcătui cele trei care alegorice. De asemenea, zeci de societăți comerciale vor expune în Complexul Expozițional „Casa Cărții”.  „În complexul expozitional și-au anunțat prezența peste 50 de firme, în afară de unitățile școlare și de Salpitflor care va amenaja standul central. În afara expoziției vom avea peste 120 de participanți. Din anii precedenți, la final se ajunge la peste 200 de participanți”, susține viceprimarul Laurențiu Zidaru.

Invitații confirmați la Simfonia Lalelelor

Până la data de 27 martie au confirmat prezența la eveniment mai multe delegații străine și reprezentanțe diplomatice. Au confirmat  ambasadele din Belarus,  Cuba, Peru, Argentina, Palestina . Dintre delegațiile din străinătate și-au anunțat prezența la Simfonia Lalelelor:  Kragujevac -  Serbia, Tynaarlo – Olanda, Beit Jala – Palestina, Bydgoszcz – Polonia, Napflio – Grecia, Afyonkarahisar – Turcia, Ourem – Portugalia, Chișinău – Republica Moldova. Sunt așteptate și alte confirmări.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea