De la extaz la agonie. Proxenet argeșean eliberat din închisoare, după ce ÎCCJ i-a casat sentința, dar condamnat, din nou, la rejudecare
Luni, 08 Aprilie 2019 09:56
# „Joaca cu sentința”! A fost achitat de instanța de fond, însă condamnat la apel. După 6 luni de arest, a obținut casarea sentinței, fiind eliberat. La rejudecare, a ajuns iar la închisoare
Eduard Mihai Lică este unul din inculpații trimiși în judecată în lotul „proxeneţilor de lux” din Câmpulung. Acesta a făcut parte din grupul de 25 de persoane săltate de mascaţi în urma percheziţiilor de amploare ce au avut loc în octombrie 2016, în oraşul de la poalele Mateiaşului.
Pe parcursul cercetărilor, dosarul său a creat mari probleme pentru judecători. Tânărul de 28 de ani a trecut de la agonie la extaz, iar apoi de la extaz la agonie. A fost achitat de instanța de fond, însă la apel a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, fiind încarcerat. După exact 6 luni de arest, inculpatul a primit o veste bună de la Înalta Curte de Casație și Justiție: sentința sa a fost casată iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Pitești. După 10 luni de libertate inculpatul a fost din nou condamnat, instanța menținându-și sentința, fiind scoasă din durata pedepsei închisorii doar perioada deja executată.
De la achitare la condamnare
Eduard Mihai Lică a fost primul inculpat, dintre cei trimiși în judecată din dosarele „proxeneţilor de lux” din Câmpulung, care a fost achitat de instanţa de fond. Pe 16 iunie 2017, Judecătoria Câmpulung a stabilit că: „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege” (art 16 NCPP, al. b).
„În baza art. 396 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. „b” Cod procedură penală. Achită pe inculpatul Lică Eduard Mihai pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 213 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal. În baza art. 399 Cod procedură penală. Încetează de drept măsura controlului judiciar instituită asupra inculpatului prin încheierea din data de 17.05.2017. Ia act că nu există constituite de parte civilă. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală. Menţine cheltuielile judiciare în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2017”, se arată în soluția Judecătoriei Câmpulung.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpulung a declarat apel la hotărâre. Astfel, pe 6 decembrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti, a fost desfiinţată sentinţa Judecătoriei Câmpulung prin care Lică era absolvit de acuzaţii. Tânărul era condamnat la 2 ani şi 6 luni, fiind încarcerat la Penitenciarul Mioveni.
„Admite apelul, formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, împotriva sentinţei penale nr.163 din data de 16.06.2017, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr.2608/205/2017, intimat inculpat fiind LICĂ EDUARD MIHAI. Desfiinţează în parte sentinţa şi, rejudecând, dispune următoarele: Înlătură soluţia de achitare a inculpatului Lică Eduard Mihai. În baza art. 213 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.p. şi art. 396 alin. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul Lică Eduard Mihai la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni, cu executare în condiţiile art. 60 din Cp şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din C.p.. În baza art. 62 din Cp aplică inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20 000 lei ( 200 zile-amendă x 100 lei ) În baza art. 65 alin. 1 din C.p., interzice exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe durata executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 din C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 5500 lei cheltuieli judiciare către stat ( urmărire penală şi prima instanţă) Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 decembrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti -Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
După 6 luni de arest, inculpatul a fost repus în libertate de ÎCCJ
Dosarul a ajuns în cele din urmă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Eduard Mihai Lică cerând casarea sentinței dată de Curtea de Apel Pitești. Iar instanța supremă a admis solicitarea inculpatului, la exact 6 luni de la arestarea acestuia. Tânărul a fost pus în libertate!
„Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Lică Eduard Mihai împotriva deciziei penale nr. 1115/A din 06 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Casează, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpatul Lică Eduard Mihai şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. În temeiul art. 448 alin. 4 Cod procedură penală, dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 476 din 06.12.2017 emis de Judecătoria Câmpulung Muscel în baza sentinţei penale nr. 163 din 16.06.2017 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului Lică Eduard Mihai, dacă nu este re?inut sau arestat în altă cauză. Constată că inculpatul s-a aflat în detenție de la data de 06.12.2017 la zi. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de inculpatul Lică Eduard Mihai, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2018”, arată judecătorii ÎCCJ.
După ce 10 luni de libertate, inculpatul a fost din nou încarcerat
La rejudecare, surpriză!, Curtea de Apel Pitești a menținut prima decizie penală. Pe 1 aprilie 2019, inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru proxenetism. Acestuia i-a fost aplicată pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 lei, fiind obligat și la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli judiciare către stat. În plus, față de prima sentință, instanța a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada executată deja, cuprinsă între 06.12.2017 – 06.06.2018. Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost încarcerat.
În octombrie 2016, peste 150 de poliţişti şi mascaţi de la Serviciile pentru Acţiuni Speciale Argeş şi din cadrul IGPR au efectuat 43 de descinderi la locuinţele şi firmele din Câmpulung, Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel ale unor persoane suspectate de proxenetism. În urma a 43 de percheziţii, zeci de suspecţi au fost duşi la Poliţia Câmpulung pentru audieri. Mai mulți dintre ei au fost trimiși în judecată pentru proxenetism și spălare de bani, o parte din ei fiind și condamnați. Printre ei se numără și Eduard Mihai Lică.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2016, persoanele vizate ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în majoritate minore, în state ale Uniunii Europene. Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut peste 3.000.000 de euro.
A.V.