Senatorul Narcis Mircescu, despre Stadionul Nicolae Dobrin: „Nu poate fi pus în bugetul de stat pentru că nu există proiect”
Vineri, 05 Martie 2021 15:11
Proiectul Stadionului ”Nicolae Dobrin” a creat o dispută politică între parlamentarii argeșeni ai puterii și cei ai opoziției. Precizăm că amendamentul depus de PSD în Parlament pentru finanțarea obiectivului „Construire Stadion Nicolae Dobrin” a fost respins. Au fost 141 voturi pentru, 2 abțineri și 214 voturi contra.
„Piteștiul are nevoie de un stadion modern! În acest sens, am depus și susținut în Parlament, alături de colegii parlamentari PSD, amendamentul privind obiectivul “Construire Stadion# „A fost un fake news”
În schimb, Narcis Mircescu, senator USR de Argeș, susține că amendamentul PSD privind acest proiect reprezintă „un fake news”.
„Pentru a putea să bugetezi ceva trebuie să existe proiect și trebuie ca atunci când pui banii pe acel proiect, aceștia să fie cheltuiți. Dacă punem banii pe proiecte care nu sunt mature vor rămâne decât o simplă declarație politică. Cum o simplă declarație politică au fost și unele dintre amendamentele din Argeș. Nu am să mă refer decât la unul, cel cu stadionul. Un alt fake news marca PSD local. Stadionul nu poate fi pus în bugetul de stat din 2021 pentru că nu există proiect, nu există studiu de fezabilitate. A fost o poveste a fostului primar Ionică. Cei care au preluat, săracii, au crezut că există proiect. S-au dus la București, la Compania Națională de Investiții ca să modifice proiectul și au constatat că nu există. Și acum colegii noștrii vin cu amendament la bugetul de stat să finanțăm ce?”, a precizat senatorul (USR) Narcis Mircescu.