Cea mai mare licitație din județ, privind reabilitarea a aproape 300 km. de drumuri, câștigată de colosul Argecom
Luni, 09 Aprilie 2012 21:56
# Valoarea de adjudecare este de peste 330.000.000 lei noi. # Constructorii vor începe lucrările din surse proprii, urmând să își recupereze banii de la stat până în 2020. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finalizat licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 273,72 km drum judeţean şi de interes local din judeţul Argeş pentru perioada 2011-2013. Este vorba despre obiective de investiţii incluse în Programul Naţional de
Dezvoltare a Infrastructurii. Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor.
Licitația a fost câștigată de asocierea de firme S.C. Argecom S.A., S.C. Euro Strada S.A., S.C. Alpha Design Build Group S.R.L., S.C. Valah Construct Grup S.R.L., S.C. Expert Proiect S.R.L., lider al asocierii fiind Argecom S.A.
Proiectele fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, cu o valoare totală de 3,3 mld. euro, care include, pe lângă asfaltarea şi modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale, şi modernizarea satului românesc şi realizarea sistemului de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentare cu apă a localităţilor.
Ceea ce deosebeşte aceste licitaţii de unele obişnuite pentru dezvoltarea infrastructurii este faptul că finanţarea lucrărilor se va face iniţial de către constructori, urmând ca din 2013 guvernele viitoare să achite valoarea lucrărilor, pe măsură ce vor fi finalizate.
Valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru judeţul Argeş a fost de 278.060.483 lei, fără TVA.
Durata contractului de achiziţie publică include durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate (3 ani) şi perioada de rambursare a creditului (maxim 7 ani) dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de 2 ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. În vederea reducerii costurilor se acceptă folosirea unor soluţii alternative, fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.
Lucian GHERGUȘ