Ana Stan: „Situația este disperată în PNL Argeș”

 

Exclusă din PNL Argeș, la pachet cu viceprimarul Gelu Tofan, consilierul local Ana Stan a comentat ferm decizia partidului. Aceasta ne-a mărturisit că nu va renunța la calitatea de consilier local la Pitești și se va folosi de toate mijloacele legale pentru a rămâne în funcție.

 

* Veți contesta în instanță decizia de excludere din partid? De ce?

 

- Cu siguranță am să uzez de toate mijloacele pe care legea mi le pune la dispoziție, respectiv două grade de jurisdicție în interiorul partidului, după care urmează instanța de drept comun, având mare încredere că nedreptatea făcută va fi reparată în justiție. De ce? Pentru că toată această “execuție” s-a efectuat cu încălcarea statutului și Regulamentului de ordine internă și a legislației în vigoare. Sunt jurist și nu accept să mi se încalce drepturile în asemenea hal, într-o încercare disperată de a fi discreditată în ciuda tuturor evidențelor.

* Cum va desfășura, în continuare, Ana Stan activitatea de consilier local?

- Trebuie să precizez încă de la început, pentru cei care urmăresc acest caz, că decizia de excludere a mea din PNL, implicit din calitatea de consilier local, nu este executorie încă până nu va fi soluționată contestația împotriva excluderii, așa încât prezența mea în Consiliul Local nu va fi întreruptă și îmi voi desfășura activitatea ca până acum, în cadrul Comisiei juridice unde voi manifesta aceeași preocupare pentru legalitatea hotărârilor adoptate în Consiliul Local, precum și pentru promovarea intereselor concetățenilor mei.

* „Suntem așa de puține femei în echipa PNL astfel încât nu ne permitem să o pierdem pe Ana Stan”, spunea, în decembrie 2021, Alina Gorghiu. De ce credeți că și-a încălcat cuvântul?

- Cred că între timp s-au schimbat opțiunile sau preferințele, asta și din perspectiva apropiatei legi care va impune partidelor să întocmească listele de candidați pentru alegeri așa încât să se asigure reprezentarea femeilor în proporție de cel puțin 30%, iar acum doamna Gorghiu are alte priorități sau alte preferințe.

„Mi s-au făcut “oferte” din partea mai multor partide politice”

* Dintre Alina Gorghiu și Adrian Miuțescu, care a fost mai nociv pentru organizația județeană a PNL? Cum vedeți PNL Argeș în acest moment?

- În decembrie 2020, după pierderea alegerilor de către PNL Argeș am crezut că PNL a ajuns foarte jos din cauza deciziilor controversate luate de Adrian Miuțescu, atunci în calitate de președinte al PNL Argeș. Acum în 2023, cred că PNL a coborât și mai mult față de 2020, pierzând încrederea electoratului, de când conducerea județeană a partidului a fost schimbată. Din punctul meu de vedere situația este disperată, altfel nu îmi explic cum de s-a ajuns să folosești copiii sau elevii pentru a-ți face imagine politică! Asta mi se pare cel puțin imoral, de neacceptat pentru un părinte responsabil, fie el și om politic.

* Se vorbeșțe pe la colțuri, că sunteți “curtată”, deja, de PSD Argeș. Cum comentați?

- Nu ascund faptul că mi s-au făcut “oferte” din partea mai multor partide politice, dar încă nu este oportun acum să discutăm despre viitorul meu politic.

Alex Vlaicu

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea