Investiţii importante pentru înfrumuseţarea comunei Bascov
Marţi, 22 Mai 2012 23:38
Gheorghe Stancu, edilul comunei Bascov, consideră că într-o comună trebuie să primeze investiţiile în infrastructură, dar nu trebuie lăsate deoparte nici investiţiile din celelalte domenii care să aducă cetăţenilor locuri de agrement, lăcaşuri de cult etc. Astfel, edilul comunei Bascov a înaintat un proiect pentru amenajarea unui parc sub titulatura ,,Parcul Tineretului” în zona centrală a comunei Bascov, lângă stadion. Pentru acest obiectiv s-au obţinut toate avizele necesare, fiind în faza de accedere la finanţare, urmând ca, în cea mai scurtă perioadă, să înceapă etapa de demarare a lucrărilor.
În ceea ce priveşte cultele, edilul comunei Bascov ne-a mărturisit că are în vedere sprijinirea în continuare a tuturor bisericilor din comună, prin amenajarea în perioada imediat următoare a unui cimitir ortodox lângă biserica de la Valea Ursului, care este în construcţie, şi sprijinirea financiară pentru bisericile din comună - în speţă pentru finalizarea bisericii din Valea Ursului.
De asemenea, un alt proiect aprobat ce urmează a fi finanţat este modernizarea unui monument al eroilor din centrul comunei, monument ce va schimba faţa centrului civic al comunei Bascov.
Tot pentru înfrumuseţarea comnei se lucrează la ora actuală la modernizarea aleeilor pietonale din centru, mai exact de la Primărie până în parcarea din faţa Comsuncoop Bascov. Se vor moderniza şi cele două parcări, atât cea din faţa Comsuncoop Bascov cât şi parcarea din faţa hotelului Carmen, iar tot în ceea ce privește capitolul acesta, Gheorghe Stancu are un proiect mult mai îndrăzneţ, ce are în vedere găsirea unor soluţii împreună cu Consilliul Local de amenajarea unei parcări supraterane în zona blocurilor, pentru dislocarea spaţiilor verzi.
Totodată, primarul şi Consiliul Local vor susţine financiar cu cotă parte anveloparea blocurilor prin alocarea a 30–40% de la bugetul local, restul costurilor fiind suportate de asociaţile de proprietari.
L.G.