Elevi argeșeni premiați de polițiști după ce au înapoiat un telefon găsit în parc

 

Doi elevi de la o școală din Pitești au înapoiat un telefon pe care l-au găsit și au fost felicitați de polițiștii argeșeni. Pentru gestul adolescenților, polițiștii argeșeni le-au înmânat celor doi băieți diplome de apreciere. Denis și David, elevi în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială Ion Pillat din Pitești, au găsit un telefon mobil, sâmbătă, 20 ianuarie, în zona unui parc din cartierul Craiovei. Fără să stea pe gânduri, au făcut tot ce le-a stat în putință, pentru a găsi proprietarul și a-l restitui.

 

Întâmplarea a făcut ca cel care pierdut telefonul să ceară sprijinul unui polițist din cadrul Biroului Siguranță Școlară, care se afla în parc cu copiii, pentru a-l ajuta să găsească bunul pierdut. Astfel că, acesta a asistat la momentul în care cei doi, Denis și David, au restituit telefonul.

 

Bucuria a fost de ambele părți, și a celui care și-a recuperat telefonul, dar și a polițistului, să vadă că cei doi copii au acționat moral, cât și legal. În semn de recunoștință pentru spiritul civic și omenia de care au dat dovadă, vineri, 26 ianuarie, cu sprijinul conducerii Școlii Gimnaziale Ion Pillat și complicitatea părinților, polițiștii le-au oferit ambilor elevi certificate de apreciere, în fața clasei din care fac parte.

„Faptele bune se fac, de regulă, pentru că așa simțim, nu pentru că ne dorim răsplată pentru ele. Atunci când ne sunt în fire, ne dau o stare de bine, ne aduc un plus de împlinire sufletească.Însă, unele fapte bune merită povestite, pentru că ele pot fi un exemplu, pentru că pot motiva și alți oameni. Despre gestul a doi copii, elevi în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială Ion Pillat din Pitești, merită să știe întreaga comunitate. DENIS și DAVID au găsit un telefon mobil, sâmbătă, 20 ianuarie a.c., în zona unui parc din cartierul Craiovei din Pitești și, fără să stea pe gânduri, au făcut tot ce le-a stat în putință, pentru a găsi proprietarul și a-l restitui. Întâmplarea a făcut ca cel care pierdut telefonul să ceară sprijinul colegului nostru, polițist în cadrul Biroului Siguranță Școlară, care se afla în parc cu copiii, pentru a-l ajuta să găsească bunul pierdut.

Astfel că, acesta a asistat la momentul în care cei doi, Denis și David, au restituit telefonul. Bucuria a fost de ambele părți, și a celui care și-a recuperat telefonul, dar și a colegului nostru, să vadă că doi copii au acționat corect, atât din punct de vedere moral, cât și legal. Am apreciat cu toții gestul și, în semn de recunoștință pentru spiritul civic și omenia de care au dat dovadă, astăzi, cu sprijinul conducerii Școlii Gimnaziale Ion Pillat și complicitatea părinților, le-am oferit certificate de apreciere, în fața clasei din care fac parte. Prin gestul şi acţiunea lor îşi merită locul de cinste în comunitatea argeșeană. Îi felicităm, încă o dată, și le dorim succes în activitatea școlară viitoare!”, a transmis IPJ Argeș.


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea