Simona Bucura Oprescu, despre neimpozitarea familiilor cu salariu minim: „Facem o analiză”

 

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale , Simona Bucura Oprescu, a declarat că la nivelul instituției pe care o conduce, în prezent, se face o analiză cu privire la neimpozitarea familiilor unde veniturile sunt un salariu sau două pe economie.

„Sigur, solidaritatea pentru noi, ca întotdeauna, este foarte importantă, iar familiile cu venituri mici, cu atât mai mult. În acest moment, aşa cum domnul premier ne-a trasat la Ministerul Muncii, facem o analiză în sensul acesta, iar în momentul când vom avea soluţia gata, vă vom anunţa”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu, conform Agerpres.

 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, săptămâna trecută, în urma vizitei de la Uzina Dacia de la Mioveni, că unei familii cu un copil, având ca venit două salarii minime pe economie, îi este greu să se descurce cu costurile vieţii de zi cu zi, de aceea trebuie lucrat la scăderea impozitării la veniturile minime.

 

„Este evident că dacă sunt două salarii minime pe economie e foarte greu să te descurci cu un copil. De aceea, trebuie lucrat, în primul şi în primul rând, prin scăderea impozitării la veniturile minime. Dacă se întâmplă acest lucru: să ai într-o familie două venituri minime, acela e pragul, să considerăm pragul cel mai jos de venituri. Şi ca să nu se întâmple acest lucru (...) trebuie să echilibrăm cumva. Dacă dezechilibrăm tot timpul, vom ajunge la un deficit imens şi la disfuncţii în sistemul macroeconomic”, a spus Ciolacu.

Dacia, brand-ul oficial al Executivului

Simona Bucura Oprescu a făcut parte, săptămâna trecută, din delegația guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu la Uzina Dacia din Mioveni și de la Șantierul Naval Constanța.

„Platforma de la malul Mării Negre este încă o dovadă a faptului că industria românească este competitivă și generează plus valoare. La Mioveni, Uzina Dacia produce mașini la mare căutare în întreaga Europă și a lansat un nou model Duster, la Ford intră în producție noul model Puma și s-a anunțat crearea a 1.300 de noi locuri de muncă, la Șantierul Naval Constanța comenzile din întreaga lume sunt dovada bunei pregătiri și a seriozității angajaților. Iar exemplele de succes în industria autohtonă pot continua. România produce la standarde înalte și este competitivă la nivel mondial! Susținerea și dezvoltarea industriei, crearea de noi locuri de muncă și asigurarea unui nivel de trai cât mai bun pentru români aici, acasă, sunt priorități ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea