Fostul primar de la Vlădești a pierdut și la Înalta Curte de Casație și Justiție

 

Cristian Dică Hristu, fostul primar de la Vlădești, și-a încercat norocul și la Înalta Curte de Casație și Justiție. A depus o cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale prin care a fost condamnat, pe 24 octombrie 2023, pentru transport ilegal de lemne de către Curtea de Apel Pitești. Acesta și-a pierdut mandatul după ce instanța i-a interzis dreptul de a ocupa sau de a fi ales într-o funcție publică pe o perioadă de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Săptămâna trecută, pe 15 februarie, Instanța Supremă i-a respins cererea: „Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul Dică Hristu Cristian împotriva deciziei penale nr. 974/A din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Piteşti”.

 

Nu este singura cerere asemănătoare depusă în instanțe de fostul primar care nu s-a obișnuit încă cu ideea pierderii mandatului. La Curtea de Apel Pitești se va judeca pe 6 martie o cerere de contestație în anulare. De asemenea, la Tribunalul Argeș pe 15 martie va fi un nou termen al proceuslui în care fostul primar a cerut anularea actului administrativ emis de prefectul Radu Perianu prin care a fost demis din funcție.

 

Cristian Dică Hristu a devenit primul edil din țară condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice. Cercetările în cauză au plecat după ce edilul a fost depistat în trafic, pe 27 octombrie 2020, de polițiști și de reprezentanții Gărzii Forestiere în timp ce transporta lemne fără acte, cu autocamionul care aparținea firmei familiei sale. S-a constatat că transportul de 38,73 metri cubi de fag și brad a fost făcut fără documente legale.

În urma condamnării, Curtea de Apel Pitești a dispus și confiscarea lemnului, dar și a ansamblului auto, format din autoutilitară și remorcă, prin care a fost transportată ilegal cantitatea de material lemnos. Decizia instanței a fost dată cu trei zile înainte de prescrierea faptelor. Ca o ironie a sorții, Cristian Dică Hristu a fost demis, prin ordinul prefectului județului Argeș, chiar în ziua în care i se prescriau faptele.

La Vlădești, atribuțiile de primar au fost preluate de viceprimarul Leonard Șerban, ales în funcție cu o zi înaintea de demiterea edilului.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea