Ministrul Muncii: “Guvernul va continua să plătească ajutoarele de încălzire”
Marţi, 27 Februarie 2024 07:32
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că Guvernul a aprobat menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece 2023-2024.
În acest sens, noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.
”Măsura aplicată vine în sprijinul celor aflați în dificultate financiară,mai ales că o mare parte a beneficiarilor de ajutor pentru încalzire și a suplimentului pentru energie fac parte din categoria pensionarilor și a familiilor cu copii,acestia fiind cei mai afectați în condițiile în care nu vor mai putea beneficia de aceste măsuri de protecție”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale,Simona Bucura-Oprescu.