Percheziții în Argeș. Mai multe firme nu au plătit contribuțiile și asigurăriile sociale pentru angajați

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au desfășurat joi, 29 februarie, șase percheziții, în județele Argeș, Ilfov și în municipiul București, în două dosare penale privind persoane juridice care nu ar fi efectuat plata contribuțiilor și asigurăriilor sociale pentru angajați.

„În cele două dosare penale, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, conform art. 6¹ din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că cele două societăți ar fi reținut, fără a plăti, sau ar fi încasat, fără a plăti, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele şi/sau contribuţiile cu reținere la sursă pentru angajați, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului”, transmite IPJ Argeș.

Două persoane vor fi audiate

Prejudiciul cauzat, ca urmare a neplății, este de aproape 170.000 de lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada mai 2022 – martie 2023, o firmă, cu sediul în județul Argeș, ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 81.345 de lei, reprezentând contribuția asigurărilor sociale pentru construcții/sector agricol/industria alimentară”.

De asemenea, tot în perioada mai 2022 – martie 2023, o altă firmă, cu sediul actual în municipiul București, ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 86.459 de lei, compusă din 5.055 de lei – impozit pe veniturile din salarii, 50.000 de lei – impozit pe dividende, 22.434 de lei – contribuția asigurărilor sociale și 8.970 de lei – contribuția asigurărilor sociale de sănătate.

Două persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise în cauză.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea