În comuna Budeasa va fi amenajat un teren de sport
Luni, 04 Martie 2024 16:32
# Proiect de 147.000 de euro
Veste importantă pentru locuitorii comunei Budeasa. În paralel cu lucrările de modernizare a infrastructurii de drumuri și canalizare, cu modernizarea școlilor, continuă în localitate și amenajarea unor zone pentru petrecerea timpului liber. Săptămâna trecută, Primarul Nicolae Mihai Rachieru a semnat contractul pentru amenajarea unui teren de sport în satul Gălășești.
„A fost semnat un nou contract de finanțare, cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR), pentru proiectul “Amenajare teren de sport în satul Gălășești, comuna Budeasa, județul Argeș”, prin care vom oferi cetățenilor comunei Budeasa un teren pentru practicarea sportului, pentru sănătate și agrement. Valoarea contractului se ridică la 147.300,56 euro, iar durata de implimentare a proiectului este de maxim 36 de luni”, a precizat primarul comunei Budeasa.
Noul teren de fotbal va avea suprafață de joc din gazon sintetic, multisport (minifotbal, handbal, etc), dimensiunile de 42x22 metrii și va dispune de nocturnă. În cel mai scurt timp urmează demararea procedurilor de achiziții pentru serviciile de proiectare si execuție lucrări.